Comisia juridica a Camerei Deputatilor a respins, marti, cererile Justitiei privind perchezitia, retinerea si arestarea formulate in cazul deputatului PNL Mircea Rosca
.
Presedintele PNL Klaus Iohannis a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ca "impedimentul" din Comisia Juridica se va rezolva in plen.
"Este o decizie bazata pe o procedura. Domnul Rosca a inteles foarte bine si de la el a venit propunerea sa se puna la dispozitia justitiei. Stiti foarte bine care a fost impedimentul in comisia juridica, dar in plen se va rezolva", a declarat Iohannis.
În cazul deputatului PSD Ioan Adam, comisia juridica a dat aviz pozitiv pentru incuviintarea arestarii preventive cu 15 voturi pentru aprobarea cererii, 5 impotriva si 3 abtineri.
Procurorii DNA au constatat ca Mircea Rosca, in calitate de vicepresedinte PNL Prahova, in 2011, ar fi pretins de la administratorul unei firme din Comarnic 20.000 euro pentru a-si exercita influenta asupra presedintelui din acea perioada PNL Azuga, Gabriel Popescu, si asupra celorlalti membri ai Consiliului Local, in vederea inlesnirii dobandirii unor terenuri pe raza localitatii. 5.000 euro ar fi primit efectiv Rosca — prin intermediul lui Gabriel Popescu, iar 11.000 euro au fost folositi in interesul formatiunii politice pe care o conducea de la nivel judetean.
Publicat de
:
---
Data publicării: 19 Noi 2014 - 06:02