"O experienta trista ne arata ca e urgenta nevoie de un protocol de functionare a coalitiei guvernamentale" [1]

"Eu am facut o luna de campanie extrem de intensa. Am fost in peste 150 de localitati. Am facut 20.000 de kilometri cu masina si trebuie sa stiti ca peste tot am avut o participare mare la intalnirile noastre cu alegatorii. S-au formulat si critici sau intrebari care au avut un continut critic la adresa UDMR. Dar, totusi, in general, pe mine insumi m-au surprins solidaritatea si entuziasmul cu care in majoritatea localitatilor am fost primit, inclusiv in Secuime."


- La sedinta din decembrie trecut a CRU, o personalitate din UDMR afirma ca electoratul dvs. v-a votat scrasnind din dinti. Cat de departe de adevar este acest diagnostic?
- E departe de adevar. Eu am facut o luna de campanie extrem de intensa. Am fost in peste 150 de localitati. Am facut 20.000 de kilometri cu masina si trebuie sa stiti ca peste tot am avut o participare mare la intalnirile noastre cu alegatorii. S-au formulat si critici sau intrebari care au avut un continut critic la adresa UDMR. Dar, totusi, in general, pe mine insumi m-au surprins solidaritatea si entuziasmul cu care in majoritatea localitatilor am fost primit, inclusiv in Secuime.
- Presedintele CRU, senatorul Frunda Gyorgy, a cerut, la aceeasi sedinta, celor care s-au indepartat de UDMR sa se reintoarca in randurile Uniunii. A fost o initiativa personala? Invitatia il privea si pe Tokes Laszlo? Ce ecou a avut?
- Noi in aceste luni, in repetate randuri, am formulat acest apel, prin declaratiile noastre, prin discursurile noastre, inclusiv sub forma de apel. I-am chemat pe toti sa vina in UDMR. Deci, toti cei care vor sa faca politica sa vina in UDMR si sa lucram impreuna in interesul comunitatii maghiare. Si am spus ca vreau o Uniune in care fiecare curent, fiecare platforma sa-si gaseasca locul. Sunt persoane care, va spun sincer, nu ma intereseaza, mai ales acelea care au candidat pe listele altor partide, Actiunea Populara sau alte partide. Aceste persoane, pur si simplu, mi-au dovedit ca n-au nici o capacitate, nici o aptitudine pentru politica. Desi, ei n-au ce cauta, pur si simplu, in politica. Dar acestea sunt cateva persoane. Cei care sunt nemultumiti, care au fost nemultumiti ar trebui sa vina in continuare in UDMR si sa vedem impreuna ce vom face.
- Si Tokes Laszlo?
- Daca vrea sa vina, eu nu vad de ce sa nu vina. Eu stiu, de altfel, ca in acest moment el este membru al UDMR. Eu nu am cunostinta ca n-ar fi membru UDMR. Asta nu inseamna ca invit toata lumea la functii de conducere in UDMR. Bineinteles, acest lucru depinde de performanta fiecaruia in viitor. Dar UDMR va continua deschiderea pe care am inceput-o.
- Trecerea UDMR dintr-o tabara in alta, dupa 12 decembrie, nu a produs zguduiri in formatiunea pe care o conduceti. Care ar fi explicatia acestei lipse de reactie, cu toate ca i-ati indemnat pe maghiari sa voteze in turul doi cu Adrian Nastase?
- Eu cred ca noi n-am trecut de pe un anumit loc pe alt loc. UDMR a ramas consecvent pe aceeasi pozitie si anume sa contribuim la stabilitate politica si la stabilitate guvernamentala in Romania si sa participam la realizarea unui program guvernamental in interesul integrarii Romaniei si in interesul rezolvarii unor probleme specifice. Noi am vazut realizabile aceste scopuri dupa alegerile parlamentare prin formarea unei anumite majoritati. Am considerat ca in interesul unei guvernari stabile n-ar trebui sa avem o coabitare. Deci, in mod firesc, am sprijinit acel candidat care facea parte dintr-o posibila majoritate guvernamentala, adica pe domnul Adrian Nastase, cu care noi in anii precedenti am colaborat bine, si eu, personal, apreciez atitudinea domniei sale in legatura cu o serie de probleme privitoare la comunitatea maghiara si, in general, la anumite probleme mai complicate. Dupa turul doi, era clar ca nu este posibila majoritatea guvernamentala pe care au conceput-o si ca presedintele ales nici nu accepta desemnarea primului-ministru din respectiva majoritate. Pe de alta parte, trebuie sa va spun ca, in zilele acelea, am vazut o alunecare periculoasa a fostului partid de guvernamant intr-o directie nedorita de UDMR. Gratierea lui Miron Cozma sau alte gesturi noua ni s-au parut semnale ca directia mai reformista reprezentata de domnul Adrian Nastase este in pierdere in acel partid. Deci, noi ne-am pastrat locul, dar altii au alunecat intr-o anumita directie. Ulterior, decizia UDMR a fost extrem de importanta, eu as zice ca decisiva, in privinta alcatuirii actualei formule de guvernare. Fiindca atunci cand am decis sa ne aliem cu A.D.A. nu era inca o majoritate guvernamentala si totul era extrem de fragil. Ulterior, s-a format majoritatea si pentru asa ceva a fost nevoie de decizia noastra de a ne schimba politica de aliante. Dar afirm si acum ca a fost o decizie corecta. Si nu in interesul executiv al maghiarilor din Romania, ci in interesul intregii tari.
- Cu PSD ati semnat anual protocoale de colaborare cu prevederi punctuale. Veti proceda in acelasi mod si cu Alianta D.A.?
- Pai, deocamdata, avem un protocol-cadru extrem de important, si anume programul de guvernare adoptat de Parlamentul Romaniei. In acel program am reusit sa includem si deziderate ale UDMR. Prin urmare, in acest moment este un program asumat si de UDMR si cred ca acest program, votat de Parlament, ne obliga pe noi toti sa colaboram in interesul realizarii desideratelor incluse in acest document. Deci nu vom avea nevoie de un protocol care sa contina elemente de program, dar vom avea nevoie, si asta cat mai repede, de un protocol privind functionarea coalitiei: cum se colaboreaza, cum se iau deciziile, cum se rezolva o situatie litigioasa. De asa ceva intr-adevar este cat mai repede nevoie. Noi ne-am si apucat de elaborarea unui astfel de protocol. Eu vreau sa-l avem foarte repede pentru ca am o experienta trista in ceea ce priveste functionarea unei coalitii atunci cand nu exista reguli stricte. Am in vedere perioada 1996-2000.
- De ce ati staruit atat de mult sa aveti prefect in Covasna, stiind ca acest lucru starneste puternice nemultumiri in cercurile romanesti si chiar in coalitia din care faceti parte?
- Noi am spus din capul locului ca nu solicitam posturi de prefect in ambele judete secuiesti. Am cerut sa conducem doar una din cele doua prefecturi din zona. In perioada 1996-2000, am detinut conducerea prefecturii din Harghita, acum ni s-a parut firesc sa o obtinem pe cea din Covasna.
- Posturile de prefect din judetele Maramures, Bistrita-Nasaud si Caras-Severin au fost solicitate de UDMR sau au fost oferite de catre partenerii de coalitie?
- Cum se stie, intr-o coalitie lucrurile se rezolva prin negocieri. Am fi vrut, desigur, ca in Transilvania sa conducem prefecturi in judetele in care maghiarimea este mai numeroasa, iar organizatiile UDMR - mai puternice. In cele din urma, am apreciat ca este potrivit sa participam la luarea deciziilor si in zone in care filialele noastre sunt, cantitativ, mai slabe.
- Ati desemnat deja prefectul pentru judetul Caras-Severin?
- O vom face maine (n. red. - azi). Si tot maine vom discuta daca vom solicita si una dintre prefecturile ramase libere dupa decizia PUR de a nu ocupa nici un post de prefect. In principiu, noi am sustinut ca vom cere conducerea unor prefecturi acolo unde avem si organizatii teritoriale.
- Cum a decurs prima saptamana de lucru in coalitie?
- Sunt, deocamdata, durerile facerii. Eu insumi ma confrunt cu probleme administrative, organizatorice. Am un cabinet... Am o experienta destul de lunga in conducerea UDMR, dar acum imi dau seama ca regulile intr-o institutie guvernamentala si in guvern sunt mult mai severe, se incadreaza in anumite legi. Deci eu insumi trebuie sa invat ce trebuie sa fac in guvern.
- Ati avut probleme cu mobilierul, cu telefoanele, ca altii?
- Eu, personal, nu. Nu-mi prea place mobilierul pe care-l am, dar il am.




Silviu ACHIM

Publicat de : e.fogarasi
Data publicării: 10 Ian 2005 - 10:07
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=43&titlu=__O_experienta_trista_ne_arata_ca_e_urgenta_nevoie_de_un_protocol_de_functionare_a_coalitiei_guvernamentale__