Fostul sef al CJ Brasov castiga procesul cu ANI privind incompatibilitatea [1]

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a caştigat procesul intentat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi a obţinut, astfel, anularea raportului prin care inspectorii ANI l-au declarat incompatibil, informează Mediafax

.

Decizia a fost luată, miercuri, de judecătorii de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care au respins recursul ANI.

Mai exact, inspectorii de integritate contestaseră decizia Curţii de Apel Braşov, din 18 martie 2014, instanţă care a anulat raportul ANI, conform căruia Aristotel Căncescu s-a aflat in stare de incompatibilitate pentru că a deţinut simultan şi şefia Consiliului Judeţean şi calitatea de acţionar la SC Apă Canal Sibiu.

Sentinţa judecătorilor de la instanţa supremă este definitivă.

Intr-un comunicat de presă, din aprilie 2013, ANI preciza că, in urma evaluărilor, s-a constatat că Aristotel Căncescu s-a aflat in stare de incompatibilitate incepand cu data de 29 mai 2009, intrucat a deţinut, simultan, atat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov cat şi calitatea de reprezentant al Judeţului Braşov in Adunarea Generală a Acţionarilor in cadrul SC Apă Canal SA Sibiu, "incălcand astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei in exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi in mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare".

Aflat in arest la domiciliu, Aristotel Căncescu a fost trimis in judecată, in 17 decembrie 2014, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov, el fiind acuzat de abuz in serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracţiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz in serviciu.

In acelaşi dosar sunt judecaţi, in stare de libertate, fostul deputat PC Ioan Diniţă, pentru complicitate la abuz in serviciu, dare de mită şi spălare a banilor, Aurelia Popescu, Cristian Emil Cirica, Viorel Costea, Mircea Constantin şi Ioan Boţoman, toţi fiind acuzaţi de abuz in serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii i-au trimis in judecată şi pe Maria Gheorghieş, pentru complicitate la abuz in serviciu, Radu Petru Ispas, administrator public al județului Brașov la data faptelor, pentru abuz in serviciu şi instigare la tentativă la abuz in serviciu.

Gabriel Bagiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, este judecat pentru complicitate la abuz in serviciu şi cumpărare de influenţă, Bogdan Aurelian Rusu, director al SC Canaris SRL la data faptelor, este acuzat de spălare a banilor, tot pentru aceeaşi acuzaţie fiind trimisă in judecată şi firma Canaris.

Procurorii DNA au arătat, in rechizitoriu, că faptele s-ar fi desfăşurat in perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2014 şi sunt legate de activitatea preşedintelui suspendat al CJ Braşov Aristotel Căncescu şi a lui Radu Petru Ispas, administrator public al judeţului Brașov, care s-au folosit de funcţii pentru interesele proprii și ale firmelor Gotic și Ramb Sistem, respectiv ale persoanelor care le administrau.

"Aceste două firme «de casă» dețineau cvasi-totalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, intrucat le erau acordate preferențial, prin incredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu Andrei Aristotel. Concret, in perioada 2006 -2007, in urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică - licitaţie deschisă, Consiliul Județean Brașov, reprezentat de inculpatul Aristotel Căncescu, a incheiat două contracte cu societatea comercială Gotic SA Brașov, declarată caştigătoare a licitaţiilor, reprezentată de inculpatul Diniță Ion, in calitate de director general.

Aceste contracte aveau ca obiect intreținerea, reparația și salubrizarea drumurilor județene (contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007) și execuția, finalizarea și intreținerea drumului Rupea - Racoș (contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006)", au scris procurorii in actul de sesizare a instanţei.

Contractul de concesiune din 20 septembrie 2007, privind lucrările de intreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov (intreţinere şi salubrizare in sezonul rece - deszăpeziri precum şi intreţinerea şi reparaţii pe timp de vară), a fost incheiat pe o perioadă de şase ani şi a avut o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA.

"Deși in cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalități concrete de modificare a prețului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, in perioada 2008-2012. Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA, față de valoarea inițială de 9.724.823,30 lei cu TVA, inregistrandu-se o creștere cu 1.046,29 %", susţin procurorii.

Actele adiționale au fost semnate de Aristotel Căncescu, Emil Cirică, Aurelia Popescu și alte persoane, din partea Consiliului Județean Brașov, iar din partea firmei Gotic SA, de către Ion Diniță.

"Același lucru s-a intamplat și in cazul celui de-al doilea contract, in valoare de 14.064.497,52 lei cu TVA, prețul acestuia fiind modificat prin trei acte adiționale, in perioada 2008-2010, semnate de inculpații Căncescu Aristotel Adrian, Ispas Radu, Aurelia Popescu, Costea Viorel și alte persoane, iar din partea firmei Gotic SA de către inculpatul Diniță Ion. Actualizarea prețului s-a făcut in urma unei ințelegeri frauduloase intre inculpații Diniță Ion și Căncescu Aristotel Adrian, fără a exista vreun temei de fapt sau de drept pentru aceasta, urmărindu-se doar ca primul să obțină necuvenit o importantă sumă de bani din fondurile publice. De menționat este faptul că ultimul act adițional a fost incheiat in realitate după ce contractul expirase, iar apoi a fost antedatat", au mai arătat procurorii in rechizitoriu.

Anchetatorii susţin că, deşi lucrările au inceput efectiv abia in martie 2007, cu altă tehnologie decat cea prevăzută in documentaţia de achiziţiei publice, au fost intocmite situaţii de lucrări de către constructorul SC Gotic SA, care au fost apoi facturate de constructor și achitate de Consiliul Judeţean Braşov la nivelul sumei de 1.012.612,16 lei, cu organizare de șantier şi TVA.

"Facturile au fost plătite prin ordine de plată semnate de inculpatul Căncescu Aristotel, iar din inscrisurile depuse la dosar de Consiliul Judeţean a rezultat că la decontarea acestor sume de bani au stat situații de lucrări și centralizatoarele lunare intocmite de executantul SC Gotic SA, semnate din partea acesteia de inculpata Gheorghieș Maria. Totodată, aceste documente au fost semnate de inculpatul Boțoman Ioan in calitate de diriginte de șantier, precum și de inculpatul Costea Viorel, in calitate de director al DADP din cadrul CJ Brașov. Aceste rapoarte atestau date neconforme realităţii, intrucat lucrările menţionate nu fuseseră realizate", potrivit rechizitoriului.

Imediat după atribuirea către SC Gotic SA a contractului de achiziţii publice din 10 noiembrie 2006, au fost virate, cu titlu de servicii publicitate şi reclamă, in perioada in perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, importante sume de bani ce au totalizat 1.160.979 lei, către SC Canaris SRL, societate deţinută de Căncescu.

"Toate cele 26 de contracte de publicitate au fost semnate din partea SC Canaris SRL de către inculpatul Rusu Bogdan Aurelian, director al societăţii. In realitate, contractele sus-menţionate sunt fictive, nu au fost executate vreodată, scopul acestora fiind doar acela de a disimula adevărata natură a sumelor de bani virate de către inculpatul Diniţă Ion, respectiv foloase necuvenite date inculpatului Căncescu Aristotel, pentru ca acesta din urmă să ii atribuie contracte de achiziţii publice, in calitatea sa de preşedinte al CJ Braşov", potrivit rechizitoriului.

Anchetatorii au mai stabilit că, in perioada 2007 - 2008, intre Consiliul Judeţean Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, administrată Gabriel Bagiu, au fost incheiate două contracte, in 29 ianuarie 2007, unul pentru realizarea investiţiei "Reabilitare, amenajare, refuncţionalizare Complex de agrement Tampa", in valoare de 8.082.044,56 lei și celălalt in valoare de 1.739.762,10 lei, pentru realizarea investiţiei "Amenajare suprafeţe de joc - terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna".

Consiliul Judeţean Braşov, prin Căncescu și Ispas, impreună cu Cirică și Mircea Popa, in calitate de diriginte de șantier, au validat şi au efectuat, in executarea celor două contracte, plăţi nejustificate in valoare cumulată de 664.180,54 lei (263.857,93 lei pentru primul contract şi 400.322,61 lei pentru cel de-al doilea), susţin procurorii.

"Plăţile sunt apreciate ca nejustificate, intrucat in ofertele depuse pentru ambele contracte grosimea stratului de cauciuc tip tartan folosit pentru terenurile de sport care trebuiau amenajate era de 10 mm, insă in realitate a fost folosit un strat de 4,5 mm, dar cu un strat mai gros de material adeziv. Decontul a fost făcut şi apoi plătit pentru preţul echivalent unui material cu o grosime de 10 mm, iar cu ocazia controlului, constatandu-se aceste deficiente, s-au prezentat documente ce atestau modificarea soluţiei tehnice, emise de inculpatul Bagiu Gabriel", au mai arătat anchetatorii.

Procurorii il acuză pe Căncescu şi că, in incercarea de a evita angajarea răspunderii personale pentru prejudiciile cauzate prin aceste contracte de achiziţii publice, i-a pretins lui Bagiu să restituie suma de bani obţinută nelegal prin cele două contracte derulate de Ramb Sistem SRL (664.180,54 lei), promiţandu-i in schimb că işi va folosi influenţa pe care o are asupra comisiei de licitaţie, pentru a-i determina pe membrii acesteia să atribuie firmei sale contractul de achiziţii publice vizand renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, lucrare in valoare de aproximativ 20 de milioane de lei.

"Deși in urma organizării licitației a fost desemnată o altă firmă caștigătoare, inculpatul Căncescu Aristotel, in ințelegere cu inculpatul Ispas Radu Petru, a solicitat expres persoanelor din subordinea sa ca această licitaţie să fie adjudecată de SC RAMB SISTEM SRL. Ca urmare a solicitării inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, membrii comisiei, deşi finalizaseră procedura, nu au mai inaintat raportul pentru aprobare. Mai mult, comisia s-a intrunit din nou şi a renunţat la raport, căutand soluţii pentru invalidarea procedurii şi declararea caştigătoare a firmei Ramb Sistem SRL, deşi aceasta nu indeplinea condiţiile de participare, iar oferta de preţ era, conform celor specificate chiar de comisie, prea mică in raport cu soluția tehnică, conformă, propusă de cealaltă firmă, pentru a putea fi considerată reală. Deși declaraseră anterior un caștigător al licitației, de frica pierderii locului de muncă, la presiunile exercitate de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, prin intermediul inculpatului Ispas Radu, membrii comisiei au fost de acord cu soluția propusă și, incălcandu-și atribuțiile de serviciu, urmau să anuleze licitația legal desfășurată și deja finalizată, să declare neconforme ofertele, iar apoi să reia procedura, urmand ca prin negociere directă să fie declarată caștigătoare firma Ramb Sitem SRL. O astfel de situație nu a mai avut loc, planul infracțional fiind intrerupt prin intervenția organelor judiciare", se mai arăta in rechizitoriu.

Unitatea Administrativă Teritorială Judeţul Braşov s-a constituit parte civilă in procesul penal.

Pregatiri de Black Friday pentru incaltaminte copii. comenteaza /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Mai 2015 - 05:39
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=47186&titlu=Fostul_sef_al_CJ_Brasov_castiga_procesul_cu_ANI_privind_incompatibilitatea