Joi, 09 Iulie 2015 - 05:00 AM Aleg.RO: Tsipras, intre promisiuni ?i amenintari

Publicat de: ---

romanialibera

Europa a fixat o \'data finala\' pentru rezolvarea crizei care afecteaza  Grecia, asfixiata financiar – fara un acord cu Atena pana duminica, exista riscul iesirii tarii din zona euro . Premierul grec s-a lamentat, miercuri, in Parlamentul European.

Liderii europeni au acordat Greciei un termen-limita pana duminica pentru a ajunge la un acord pentru salvarea economiei aflata practic in catastrofa, dupa esecul summitului de urgenta de marti seara convocat la Bruxelles dupa referendumul din 5 iulie, incheiat fara ca Guvernul de la Atena sa ofere noi propuneri de fond pentru rezolvarea crizei datoriei. Inca odata, grecii au venit cu mainile goale, marti, 7 iulie la Bruxelles, fara propuneri concrete pentru negocierea unui plan european de ajutor pentru finantarea colosalei datorii elene (320 miliarde euro, 170% din PIB).

Premierul italian, Matteo Renzi, a anuntat marti seara la iesirea de la dineul liderilor zonei euro, reuniti in cadrul unui summit de urgenta asupra dosarului grec dupa referendumul din 5 iulie, ca duminica 12 iulie va avea loc un nou summit al tuturor liderilor europeni, nu numai al celor eurozonei. Atena va solicita un al treilea plan de ajutor in schimbul unor propuneri ramase inca necunoscute pentru partenerii sai europeni, a precizat liderul italian.

Cei 28 se vor reuni duminica la Bruxelles pentru – in cel mai bun caz – a pune punctul final negocierilor incepute acum sase luni, dupa venirea la putere la Atena a stangii radicale, Syriza. Inainte, si anume joi, Atena urma sa remita europenilor o lista de reforme concrete. Aceasta faimoasa lista era asteptata marti, dar noul ministru grec de Finante  a venit fara un document scris, provocand consternare. Si nici Tsipras nu a venit cu propuneri concrete. Un gest care a provocat enervarea unor numerosi responsabili europeni. \'Ora este cu adevarat grava si nu putem exclude acest scenariu negru daca nu vom avea un acord pana duminica\', a declarat Donald Tusk, presedintele Consiliului European dupa summitul de urgenta de la Bruxelles. \'In aceasta seara, trebuie sa spun sus si tare ca ultimul termen expira in aceasta saptamana\', a precizat Tusk evocand \'perioada cea mai dificila din istoria noastra\'. Chiar si presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care multa vreme a refuzat sa vorbeasca despre Grexit a marturisit ca nu mai exclude \'nici o ipoteza\', iar liderii europeni au pregatit \'un scenariu detaliat\' pentru aceasta probabilitate care va avea consecinte pentru tarile vecine.

Unii din cei 18 parteneri ai Atenei in moneda comuna si-au exprimat exasperarea dupa cinci ani de criza disputati cu Grecia. Cancelarul german, Angela Merkel, a precizat ca ii revine lui Tsipras sarcina sa prezinte propuneri convingatoare pentru un nou imprumut dupa ce Atena a respins propunerile creditorilor.

Tactica lui Tsipras

Dupa esecul summitului zonei euro de marti seara, premierul grec a venit, miercuri, in Parlamentul European, la Strasbourg, unde a luat cuvantul pentru a cere un \'compromis onorabil\', dar deputatii nu au auzit nici o noua propunere din partea lui, contrar a ceea ce sperau. Tsipras a afirmat ca guvernul sau este pregatit \'sa preia responsabilitatea sa istorica\'. \'Vrem sa gasim un compromis onorabil pentru evitarea unei rupturi de traditiile europene. Sunt convins ca in 2-3 zile vom fi capabili sa onoram obligatiile\'. A justificat referendumul si a salutat \'alegerea foarte curajoasa\' a poporului grec care a votat NU, (respingand austeritatea), dar a asigurat ca alegerea nu este cea a \'ruperii de Europa, ci o reafirmare a principiilor fondatoare ale democratiei, respectului mutual si egalitatii\'. Tsipras a deplans  \'situatia actuala si reformele din trecut care nu au ameliorat binele comun\' care au facut din tara sa un \'loc pentru experimentarea austeritatii, care a esuat\'. Si a pledat, desigur, pentru obtinerea unui acord cu partenerii sai.

Inconstienta sau strategie deliberata?

Un discurs de politica generala, despre egalitate si dreptate, in care a refuzat sa-si asume criticile, de a fi judecat ca singurul responsabil de situatia tarii sale. Nu s-a jenat sa arate cu degetul alti responsabili, incepand cu Bruxellesul. Pentru ca ajutoarele deblocate in ultimii ani s-au dovedit total ineficiente. \'Fondurile atribuite Greciei nu au ajuns niciodata la poporul grec, ele au contribuit la salvarea bancilor\'. Alti vinovati pentru criza greaca sunt predecesorii sai, guverne care au folosit \'clientelismul, favorizand clasele cele mai bogate, mai ales in materie de fiscalitate.

Cu astfel de discursuri a reusit sa impuna poporului grec partidul sau  Syriza, stanga radicala – cu acuze, cu vinovati in alte directii, cu promisiuni neonorate.

De la debutul negocierilor cu creditorii, dupa alegerea sa in ianuarie, Tsipras, seful stangii radicale din Grecia pare sa aiba o singura idee in cap – incheierea unui \'acord politic\'. Si nu asumarea de catre Atena a unor masuri tehnice  economice, unele indigeste, de neinteles si nepopulare. De aproape sase luni se invarteste in propriul sau scenariu considerand ca farmecul sau comunist va imbrobodi creditorii. Va obtine bani fara sa le promita ceva. De luni de zile, scenariul negocierilor este mereu aproape la fel – ministrul grec de Finante, pana luni Iannis Varoufakis, inlocuit de alt responsabil Syriza, Euklide Tsakalotos, soseste la reuniunile Eurogroup in fata celorlalti omologi in costum si cravata, cu camasa in afara pantalonilor si mainile in buzunare. Si cu masuri economice considerate fanteziste. Dificil de stiut daca este vorba despre o tactica deliberata sau rezultatul amatorismului noului guvern grec, compus din multi teoreticieni fara experienta.

Ministrii Eurogroup au trimis atunci grecii la negocieri cu expertii lor, la Atena (fosta \'troika\', rebotezata \'institutiile\') pentru a decide masuri concrete si realiste. Fara oferte de partea greaca, expertii europeni au facut atunci propuneri care nu proveneau din imaginatie. Totul s-a blocat si Tsipras a intervenit – a telefonat si s-a vazut cu presedintele francez, François Hollande, si cu cancelarul german, Angela Merkel, si le-a propus un \'acord politic\'. In mare, europenii vor finanta Grecia in schimbul  unor \'reforme vaste\'. Hollande si Merkel au acceptat principiul, dar l-au trimis pe Tsipras la Eurogroup pentru a preciza continutul exact al \'vastelor sale reforme\'. Si totul a reinceput.

In pofida referendumului, acest scenariu nu pare sa se fi schimbat. Din simplul motiv ca Tsipras este convins ca europenii blufeaza cand declara ca au in vedere si un scenariu al iesirii Greciei din euro. Este convins si ca BCE va continua sa alimenteze cu bani bancile elene. Si cu cat lungeste jocul, este bine pentru el pentru ca grecii reproseaza guvernelor precedente ca au acceptat, fara sa lupte, austeritatea si \'umilinta\'. La referendum ei au votat pentru Alexis cel care opune rezistenta \'pentru binele poporului\'...   

70% Reducere la peste 500 de modele pentru barbati, copii si femei! comenteaza sau vezi comentarii /* (c)


(91 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Tsipras, intre promisiuni ?i amenintari | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59532403945923 seconds.