Proiectul deputatului PSD, Marius Manolache, de modificare a legii de organizare judiciară care prevedea că declararea apelului la ICCJ se va face doar in favoarea inculpatului, a fost respins de Camera Deputaților
. Inclusiv inițiatorul proiectului a votat pentru respingerea actului, potrivit Mediafax.
Deputaţii au respins proiectul cu 253 de voturi. De asemenea, au fost inregistrate 9 abţineri şi 2 voturi "impotrivă". Reprezentanţii tuturor partidelor au fost pentru respingerea acestui proiect.
Proiectul mai prevedea infiinţarea in cadrul Parchetului de pe langă ICCJ a unei secţii de investigare a infracţiunilor săvarşite de procurori şi judecători şi că apelurile şi cerererile in cauzele judecate in primă instanţă de Secţia penală a ICCJ vor fi soluţionate de completele de 5 judecători care judecă şi alte cauze date in competenţa lor prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară. Apelul nu poate fi declarat decat in favoarea inculpatului.
Comisia juridică a dat raport de respingere la acest proiect, după ce şi Marius Manolache a fost impotriva lui.
"Romania nu este pregătită pentru o astfel de lege", a spus Manolache, la finalul dezbaterilor.
Preşedintele Inaltei Curţi, Livia Stanciu, prezentă la comisie, a declarat că iniţiativa legislativă este discrimiantorie şi neconstituţională, pentru că oferă avantaje celor care sunt judecaţi la completul de 5 judecători al Inaltei Curţi, in timp ce inculpaţi aflaţi in situaţii identice, insă judecaţi de Judecătorii, Tribunale şi Curţi de Apel obişnuite au parte de un altfel de tratament. Livia Stanciu a invocat mai multe prevederi din Codul de procedură penală, dar şi din Constituţie, potrivit căreia propunerea lui Marius Manolache nu poate fi susţinută. CSM şi Ministerul Justiţiei au avut, la randul lor, puncte de vedere negative.
Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că Manolache nu s-a consultat cu partidul cand a iniţiat această lege şi că PSD nu susţine acest proiect.
Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul este decizională.
Back to school! Reduceri pentru caiete, dar si pentru tablete!
comenteaza
/* (c)
Publicat de
:
---
Data publicării: 01 Oct 2015 - 05:29