Si a fost sa fie Ferdinand! (III)/ de Ion Bulei [1]

Autor: Ion Bulei 04

.08.2016

Un pact de familie e semnat la Sigmaringen, la 21 noiembrie/ 3 decembrie 1880, patronat de Wilhelm I, sef al Casei regale. Numele lui Wilhelm I, la cererea lui Bismarck, nu apare pentru a nu starni suspiciuni din partea altor suverani europeni. Ferdinand, impreuna cu tatal sau Leopold si cu Carl Anton, fratele sau mai mare, asista la serbarile incoronarii lui Carol I, la 10/ 22 mai 1881.

La implinirea unui an de la aceste serbari, Ferdinand ii scria lui Carol I ca isi aminteste cu si mai multa placere ?de acele zile minunate pe care le-am trait alaturi de voi. Si astazi parca imi trec pe dinaintea ochilor delegatiile de tarani in costumele lor pitoresti si care v-au salutat cu urale entuziaste. Vad si acuma multimea multicolora de pe strazile Bucurestiului pe care le-am strabatut seara, cand in jurul nostru mergeau mii de oameni in cele mai diferite costume?.  La 30 decembrie 1881 isi exprima speranta ?ca in curand vom putea sa venim din nou in Romania si atunci vom cunoaste ceva mai bine tara pe care am indragit-o?.

Despre Romania are prilejul sa se intretina mult si cu mare bucurie cu pictorul  August Becker. Acesta fusese in Romania in 1882. Facuse aici o multime de schite si studii. ?Ne-a povestit mai ales despre Sinaia si despre minunatele plimbari prin acea padure straveche. Picteaza de zor tablouri si a avansat destul de mult cu cel pentru tine?. Peisagistul german va executa mai multe tablouri privind frumusetea Romaniei si personajele de la Curtea regala romana. Inainte de Romania el calatorise in Norvegia, in 1844, la Londra, in 1854. E apreciat de regina Victoria si la invitatia ei viziteaza Scotia, iar in 1869 resedinta reginei Victoria de la Osborne House, de pe insula Wight. Pictorul german ii trezeste lui Ferdinand amintirile legate de Romania. La 25 ianuarie ii scria unchiului din Dusseldorf ca se gandea adesea ?la frumoasele zile pe care le-am petrecut la voi, la Cotroceni. Sa speram ca te vizitam din nou in Romania?. Voia sa fie bine vazut de unchi sau chiar ii placuse in Romania? (p. 43) Si una si alta. La urma urmei nu avea de ce sa nu-i placa in exotica noastra tara. Cel putin nu acum.

Aproape ca nu este scrisoare din anii sai de studii in care Nando sa nu isi declare dorinta de a revedea Romania. Luna mai starnea in sufletul lui ?frumoasele amintiri pe care le-am adus de la Bucuresti si care ma leaga tot mai mult de aceasta frumoasa tara?. Si abia astepta sa le improspateze. De anul nou 1885 isi promitea siesi si ii anunta si pe ai lui ca in noul an 1886 va fi in Romania. Nu va reusi, dar gandul lui spre ea se indrepta.   

In sfarsit, la 15 martie 1889, studiile lui Nando de la Leipzig se termina. ?Epoca studentiei mele la Leipzig, ii scrie Ferdinand regelui Carol, la 20 martie 1889, a fost foarte interesanta si placuta, chiar daca am stat prea putin ca sa cunosc toate detaliile, am capatat o privire de ansamblu asupra intregului sistem juridic si acum am inteles multe lucruri care inainte erau neclare, asa ca in orice caz sederea la Leipzig mi-a fost de folos. Profesorii au fost in general persoane simpatice cu care era placut si interesant sa ai de-a face si in afara prelegerilor. Pe unii dintre ei i-am invitat joia trecuta la noi, la masa?. Tanarul invata cum merge lumea si avea grija sa mearga si el odata cu ea. Cu studentii nu are relatii foarte stranse. ?Am cunoscut doar putini, dar unii erau chiar simpatici?. Seara de obicei se ducea la teatru. Deseori si la concertele de la Gewandhaus. Doar ca durau prea mult aceste concerte si ?la final erai obosit?. Nu participa la evenimente militare, cu exceptia conferirii unei panglici regimentului sau de la Postdam, prilej cu care a vorbit si imparatul german (?a vorbit foarte frumos si foarte bine?) (p. 49). In ultima parte a perioadei de studiu e tot mai preocupat de viitorul sau. ?Sigur ca ma preocupa foarte mult viitoarea mea sedere in Romania, ii scrie el lui Carol I la 20 martie 1889. Ma bucur nespus sa va revad si sa-mi cunosc temeinic tara si oamenii ei, cu atat mai mult cu cat din presa nu afli mai nimic. In orice caz din stirile ziarelor nu-ti poti face o imagine veridica, pentru aceasta trebuie sa traiesti in mijlocul evenimentelor, sa stii ce simt si cum gandesc oamenii?. In scrisoare Ferdinand da si o dovada a capacitatii sale de intelegere a situatiei de moment a Romaniei in conjunctura creata de abdicarea regelui Milan al Serbiei. Dupa el, Milan nu trebuia sa abdice, pentru ca succesorul sau era prea tanar si era ?o minge in mainile regentilor?, care, la randul lor, erau dependenti de majoritatile parlamentare, majoritati foarte schimbatoare intr-o tara ca Serbia in care poporul de rand era slab educat politiceste. Abdicarea lasa deci un haos politic. Daca ne gandim la lovitura de stat din 1903 nu putem sa nu constatam ca Ferdinand avea dreptate. Aceasta era insa parerea tuturor si Ferdinand nu era un original. Arata insa ca era cu capul pe umeri. La raspunsul lui Carol la parerile lui Ferdinand, din care reiesea ca situatia era ceva mai complicata in Serbia, Ferdinand se scuza ca stia si el ?doar ce scrie in ziare si alte vesti directe nu am?.

La 27 martie/ 8 aprilie trimite raspunsul sau generalului Florescu (acceptul de a face parte din Senat). Si adauga, pentru unchiul sau: ?poti sa-ti imaginezi cu ce mare bucurie voi veni acum in Romania, unde acum, ca roman, pot lua parte eu insumi la viata politica intr-o pozitie de a carei importanta si deosebita semnificatie sunt pe deplin constient si imi voi da toata silinta sa o duc la indeplinire. Ma bucur nespus sa cunosc toate raporturile, sa intru in contact cu liderii politici, sa-i cunosc din propriile mele observatii si din relatiile mele cu ei, cu atat mai mult cu cat pana acum nu i-am putut judeca asa cum trebuie, doar din relatarile ziarelor unde adesea precumpaneste senzationalul?. Visa mult tanarul Nando. In curand va constata ca asteptarile sale vor ramane neimplinite. La 8 aprilie 1889 ii scria regelui de la Cannes: ?la sfarsitul lunii ma voi duce in Romania ca sa ma instalez definitiv acolo; (incepe) un mare si important capitol din viata mea, chiar cel mai important?.  ?Acum se apropie clipa plecarii mele, nota el de la Lugano, si deja ma simt cu totul roman si sunt mandru ca-mi voi putea dedica toata activitatea acestui brav popor?.

Despre primirea facuta la sosirea in tara Nando scrie fratelui sau Carlo. Tot acestuia ii scrie despre oamenii politici cu care a intrat in contact. Despre L. Catargiu si Gh. Vernescu, atat de rau vazuti la Berlin, el scrie ca sunt oameni foarte cumsecade, in niciun caz nu sunt rusofili. Adauga aici ceea ce ii spusese unchiul sau Carol, si anume ca este absolut incorect ceea ce se crede la Berlin. ?Despre Orient, scrie Nando, nu poate judeca decat cineva care il cunoaste si care traieste aici de multi ani si cunoaste oamenii precis, asa ca Unchiul?. L-a cunoscut si pe P.P. Carp, care i s-a parut ?extrem de patimas? (cel putin asa i s-a parut in chestiunea numirilor partizane facute de G. Vernescu la Curtea de Casatie (C. Orbescu, presedinte, A. C. Sendrea si M. Antonescu, membri), pe Th. Rosetti, ?un om foarte linistit?, pe D.A. Sturdza, ?care inca mai pastreaza ranchiuna?, pe Al. Marghiloman, ?un om inca tanar, foarte distins si care arata cam ca un sportman, ceea ce, de altfel, si este?. A cunoscut si cateva doamne si observa ca ?unele sunt persoane foarte amuzante?. Ii cunoaste pe toti ministrii, respectiv pe Al. Lahovari, N. Gherassi, C. Boierescu, Gr. Paucescu si G. Manu, in afara lui L. Catargiu si G. Vernescu, deja mentionati. ?O impresie absolut deosebita?, cum se exprima el, i-a facut generalul G. Manu, ?un om care tine cu fermitate la principiile sale, antirus, trecut prin scoala prusiana si care gandeste ca un prusac in toate privintele?. Referindu-se din nou la P.P. Carp, lauda lipsa de egoism a acestuia care ar putea fi de folos tarii, dar critica aplicarea lui spre chestiuni exclusiv personale. Poporul roman e la fel ca elita lui, se intreaba Ferdinand? El e impotriva judecarii poporului dupa elita lui conducatoare. Aceasta din urma nici nu este romaneasca, spune principele, preluand o judecata comuna in veacul 19. ?Cu putine exceptii are toate defectele unei anumite societati din Paris. La o privire mai atenta observa ca doamnele sunt in majoritate foarte cochete, iar tinerii foarte spilcuiti. Ofiterii ii fac o impresie in general buna. Sunt destoinici, cu maniere distinse mai toti. N-au unii dintre ei o disciplina de serviciu, mai cu seama la cavalerie. Soldatul este destoinic. Nu e niciun partid rusofil in tara, observa Ferdinand. Sunt doar cativa mauvais sujets, cumparati cu bani rusesti, pe seama carora de obicei se face haz.   Cumparate sunt si unele ziare, care sunt pur si simplu gropi de balegar, care doar arunca minciuni prin lume, pe care insa oamenii cu ceva minte le recunosc ca atare. Toate laolalta nu pot servi decat ca water closet paper, dar cel putin fundul meu imi este prea gingas ca sa ma pot folosi de ele?.

Programul lui Ferdinand, cu unele exceptii, dupa venirea sa in Romania: serviciu de la ora 6 la 9 la compania pe care o conduce, apoi audiente; uneori mai vine Paun si face exercitii de limba romana. Dupa amiaza alte audiente, seara plimbare cu unchiul, uneori plimbat calare. Dupa masa de seara biliard cu unchiul. Din scrisorile sale ne facem o idee despre felul in care Nando isi petrecea timpul liber. Facea calatorii in diferite parti ale tarii si ale Europei, ii placeau zonele montane si pe acestea le frecventa cu predilectie. Ii placea vanatoarea si de aceea nu refuza nici ca principe, nici ca rege o invitatie pe terenurile de vanat ale lui P.P. Carp sau Al. Marghiloman. Il atrag tenisul de camp, patinajul pe gheata si participa la balurile de la Palat sau organizate de protipendada bucuresteana. Se duce la teatru, practica jocuri de societate, ca biliardul. Si mai ales citeste. ?Se tinea la curent cu toate manifestarile cugetarii si geniului omenesc, citea intr-una cartile cele mai variate si literaturile cele mai diverse?, cum ne spune I.G. Duca. ?Nimeni nu-l intrecea in bibliofilie, in heraldica si in tactul cu care stia sa aleaga o tigara buna de Havana?, ne spune C. Argetoianu. (Scrisori, p. 10).

Participa si el, ca toata lumea din jurul lui, la cursa pentru gasirea unei principese ca logodnica. ?Problema logodnei? lui era pentru el ?problema de cea mai mare insemnatate?. Aude de Helene d?Orleans, fiica pretendentului la tronul Frantei Louis Philip d?Orleans. Intre concurentii la mana ei erau Albert Victor, fiul cel mare al viitorului rege al Marii Britanii Edouard al VII-lea, era Nicolae al II-lea, viitorul tar al Rusiei. Amandoi au fost refuzati pe motive religioase. De aceea Ferdinand credea ca el, care prefera o printesa catolica uneia protestante, avea sanse. Voia sa aiba si pentru ca, desigur, printesa vorbea frantuzeste la perfectie (?lucru important pentru Romania, unde toata lumea vorbeste frantuzeste?) si, mai ales, pentru ca printesa era fermecatoare, ?nu numai foarte frumoasa, dar si o fire foarte simpatica?. ?Trebuie insa sa ne grabim, altminteri ne va fi suflata de sub nas?, ii scria el unchiului la 12/ 24 iulie 1889. Lucru care s-a si intamplat, domnisoara casatorindu-se cu ducele Emanuel d?Aosta.

In vara lui 1889 calatoreste prin Elvetia si Austria. La intoarcere se opreste la Sinaia, ?unde a avut loc obisnuita primire plicticoasa?. In septembrie merge in Dobrogea, la Constanta. ?Ma intereseaza acum foarte mult sa cunosc si aceasta zona a tarii?. Descrie trecerea Dunarii, peste bratul Borcea, pasarile si animalele din Delta: batlanii cenusii, albi, negri, pasarile de prada, mai ales vulturii cenusii si soimii. Merge pe Dunare cu iahtul Stefan cel Mare. La Cernavoda sunt intampinati de prefectul Scheletti, care vorbeste foarte bine germana, de primar, care-i intampina cu paine si sare. Era zona intrata de curand in componenta tarii. La Constanta primire stralucitoare, cu garda de onoare, primarul cu paine si sare. Gazduire intr-un hotel foarte mare (neclar care). Seara dineu si luminatie, retragere cu torte. A doua zi viziteaza scoli si cladiri publice, cunoaste o multime de oameni, vede spitale, inchisoarea, trebuie sa asiste la slujbele de la biserica greceasca, armeneasca, de la geamie si de la sinagoga. Aici viziteaza noua nava de lupta ?Elisabeta?, crucisatorul cu patru tunuri de 15 cm si alte vase mai mici. In drum spre Constanta viziteaza Galatiul, pentru fortificatiile de aici. In octombrie ia parte la manevrele de la Iasi pe care le descrie cu multe amanunte fratelui sau Carlo, insistand pe desfasurarile de trupe in retragere spre Bacau. ?Au fost cateva momente foarte frumoase si in general s-a manevrat bine, dar mai ales trupa a fost incredibil de energica dupa patru zile de marsuri si bivuacuri?. El merge si la Focsani pentru a inspecta fortificatiile construite aici de ofiterul german Maximilian Schumann. Celebrul constructor de edificii militare tocmai murise in august 1889 (?Moartea lt. colonelului Schumann, noteaza principele, este o mare pierdere nu doar pentru noi, ci si pentru intreaga stiinta.?). Ferdinand mentioneaza si intamplari pe care varsta sa nu putea sa nu le retina. La Focsani, scrie el, ?noi am locuit in casa unui mare domn, Apostoleanu, care are o fata foarte draguta; eu am locuit si am dormit in camera ei. La chambre exhalait un delicieux parfum de femme fille, regret ca nu a dormit si ea in acelasi pat, ar fi fost ceva?. Dincolo de aceasta gluma de tinerete, e de observat ca in respectiva casa a deputatului liberal Gh. Apostoleanu se va semna armistitiul Romaniei cu Puterile Centrale, de la Focsani, din 26 noiembrie 9 decembrie 1917.

 

FOTO: Principesa Maria si Printul Ferdinand


Publicat de : ---
Data publicării: 05 Aug 2016 - 05:11
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=55927&titlu=Si_a_fost_sa_fie_Ferdinand___III_/_de_Ion_Bulei