Ținta PD - epurările politice [1]

În urma ședinței de ieri a Biroului Național Permanent al Partidului Democrat, Emil Boc a anunțat că partidul pe care-l conduce va susține în cadrul Alianței și al Coaliției schimbarea președinților Camerei Deputaților și Senatului și nu a discutat "scoaterea" PC de la Guvernare.

Boc a precizat că schimbarea președinților Camerelor se poate face prin modificarea Regulamentului și prin votul parlamentarilor Coaliției de guvernare.
De asemenea, PD va mai susține modificarea legislației astfel încât șefii serviciilor descentralizate să nu mai fie funcționari publici, ci manageri, iar președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene să poată fi înlocuiți cu votul a jumătate plus unul din numărul consilierilor, "pentru a se renunța la coabitarea cu PSD", a mai spus Boc, la finalul ședinței BPN al partidului.
PD nu preferă nici un fel de coabitare cu PSD, a afirmat Boc, adăugând că Partidul Democrat preferă, în locul acestei coabitări "la infinit", un guvern minoritar, "pentru a fi foarte clar cine guvernează și cine este în opoziție", întrucât, în opinia sa, în acest moment, PSD este atât la putere, cât și în opoziție.
Întrebat dacă un guvern minoritar înseamnă scoaterea Partidului Conservator de la guvernare, Emil Boc a răspuns: "Nu am discutat să scoatem Partidul Conservator de la guvernare. Trebuie să guvernăm România și, pentru aceasta, nu avem nevoie de o coabitare cu PSD".
Pe de altă parte, liderul PD a precizat că, peste o săptămână, toți miniștrii democrați vor prezenta un raport în fața Colegiului Director al partidului, care va cuprinde evaluarea activității lor și liniile de acțiune în perioada următoare, în funcție de aceste rapoarte urmând să se decidă ce miniștrii vor fi remaniați.
BPN al PD a mai decis ca Vasile Blaga să îl înlocuiască pe Adriean Videanu la funcția de președinte al Organizației București, deoarece Videanu este și președintele executiv al partidului și nu poate cumula cele două funcții.
Publicat de : ---
Data publicării: 26 Iul 2005 - 08:17
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6142&titlu=Tinta_PD___epurarile_politice