Marți, 26 Iulie 2005 - 03:45 PM Aleg.RO: 'Ajutat' de Opoziție, președintele țării capătă atribuții mai mari în procedura convocării referendumului

Publicat de: Marius NEGULESCU

AMOS News Senatorii juriști au adus, marți, o serie de modificări la Ordonanța de Urgență 99/2005, ce viza o serie de amendamente la Legea 3/2000 privind organizarea și defășurarea referendumului. Cea mai importantă lasă mână liberă președintelui țării de hotărî care sunt subictele de interes național care ar putea fi supuse referendumului populației. Pe de altă parte, comisia de resort au convenit asupra introducerii intrerdicției de desfășurare a referendumului simultan cu alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale, sau odată cu campaniei electorale.

Surprinzător, propunerea prin care se măresc atribuțiile prezidențiale în procedura de referedum a venit din partea senatorului PSD, Șerban Nicolae care a propus eliminarea din lege a articolului ce definea problemele de interes național pentru care președintele poate iniția consultarea populară. De altfel tot lui i-a aparținut și cele de-al doilea amendament votat de către comisie.

Discutarea modificărilor propuse de către senatorii opozițieie nu au fost lipsite de dispute. Nicolae Vlad Popa (PNL) a susținut că dezbaterile din Comisie și amendamentele pot face referire doar la articolele vizate de ordonanță, în timp ce senatorii Liviu Bindea (PRM), Antonie Iorgovan, Doru Ioan Tărăcilă și Șerban Nicolae (PSD) doreau elaborarea de amendamente și pe alte articole decât cele vizate prin respectiva OUG.

În cele din urmă, președintele Comisiei Juridice, senatorul Eckstein Peter (UDMR) a pus capăt polemiciii și acuzelor reciproce, propunând supunerea votului a tututor amendamentelor, indiferent la ce articole ale legii se refereau.

Ca atare, amendamentul propus de senatorii Șerban Nicolae (PSD) și Liviu Bindea (PRM) ca legea să prevadă că nu poate fi organizat referendum odată cu alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale, nici în timpul campaniei electorale a fost adoptat de Comisie cu 5 voturi "pentru" și 4 "împotrivă", situație determinaă de votul conservatorului Gavrilă Vasilescu care a preferat din nou să voteze alături de parlamentarii Opoziției.

Această stare de lucruri l-a exasperat pe senatorul PNL Nicolae Vlad Popa care a anunțat, la finalul ședinței Comisiei, că va cere discutarea în CNC al Coaliției a modului în care a votat senatorul PC și chiar înlocuirea acestuia din cadrul comisiei de resort. Popa l-a acuzat pe Vasilescu că nu este pentru prima oară când Vasilescu votează alături de Opoziție.

Cea de-a doua propunere a senatorului social-democrat de eliminare a articolului 12 alin. 1 din Legea referendumului s-a bucurat însă de votul unanimității. Articolul în cauză cuprindea problemele considerate de interes național pentru care șeful statului poate convoca referendum.

Prin eliminarea acestuia, șefului statului îi revine sarcina să stabilească care este problema de ordina național care poate necesita convocarea unui referendum pentru adoptarea sa.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a ținut să avertizeze casupra riscului ca respectiva problemă să nu se bucure de interesul populațieii în cazul unui referendum, situație ce ar genera absenteism, care s-ar putea traduce prin faptul că cetățenii consideră că problema supusă consultării populare nu este de interes național.

Senatorul s-a referit astfel la prevederile articolului 5 alin. 2 din Legea 3/2000, conform căruia "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale".

În aceste condiții, procedurile de referendum vor putea fi organizate și pentru probleme legate de reforma justiției și a combaterii corupției așa cum a avut în vedere Guvernul prin OUG 99/2005.


(473 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Marius NEGULESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

'Ajutat' de Opoziție, președintele țării capătă atribuții mai mari în procedura convocării referendumului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.5872950553894 seconds.