Solutia imorala se teme de telefon Voiculescu il acuza pe Basescu de "totalitarism" [1]

Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a lansat ieri in cadrul Congresului PC un atac extrem de dur la adresa presedintelui Traian Basescu, pe care l-a acuzat de "instaurarea unui stat politienesc totalitar"

. Voiculescu i-a luat apararea prietenului Patriciu, spunand ca "este inadmisibil ca cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, Dinu Patriciu, sa fie vanat, ascultat, hartuit". "Traim intr-un stat tot mai politienesc. Ne e teama sa mai vorbim la telefon. Se incearca cresterea puterii serviciilor secrete, nu cresterea puterii de cumparare", a spus seful PC, acuzandu-l pe Traian Basescu si de incercarea de a reface FSN sub conducerea sa dupa modelul lui Iliescu: "Ajuns la putere, PD se comporta mai ceva decat PSD in vremurile sale de glorie. Asistam la o operatiune meschina si diabolica de a racola parlamentari de la alte partide. Este o culme a traseismului politic. Romania este urmarita de blestemul FSN, un balaur cu doua capete Đ PSD si PD. Se incearca realizarea unui FSN pentru Traian Basescu, se face totul pentru partidul presedintelui. Traian Basescu are un comportament penibil! Domnului Basescu ii place la nebunie rolul lui Iliescu, caruia ii preia acum electoratul, cu fes, si vrea sa-i ia si partidul, sa devina el seful noului FSN". "Solutia imorala" a anuntat "foarte clar" la congresul de ieri ca nu are de gand sa iasa de la guvernare deoarece prezenta PC in guvern este necesara pentru aderarea Romaniei la UE. "Dupa aceea ne consideram dezlegati de orice angajament", a explicat seful PC, care apoi a anuntat ca partidul sau va merge la alegerile parlamentare pe cont propriu deoarece ar fi depasit "zona de nisa si acum se pregateste sa devina alternativa la guvernare". Voiculescu a recunoscut ca pana acum, la alegerile trecute, pentru a putea intra in Parlament "a facut gesturi care nu au fost onorabile", adica a parazitat PSD, pe listele caruia a intrat in Parlament, dupa care a trecut in barca Aliantei, la guvernare. "Vom castiga alegerile!", a strigat Voiculescu, insa aplauzele entuziasmate n-au venit din sala, mai sceptica fata de sansele partidului de a depasi pragul electoral decat entuziastul sau sef. La congresul de ieri a fost aprobata fuziunea cu PUNR, partiduletul condus de generalul Mircea Chelaru.Un articol de A. Dutulescu
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Feb 2006 - 07:21
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14528&titlu=Solutia_imorala_se_teme_de_telefon_Voiculescu_il_acuza_pe_Basescu_de___totalitarism__