Ordonanta DNA, aprobata de deputatii juristi [1]


Deputatii din Comisia juridica au adoptat ieri, in unanimitate, propunerile cuprinse in cererea trimisa Parlamentului de catre seful statului, privind reexaminarea legii de respingere a ordonantei DNA

. Reexaminarea s-a desfasurat in procedura de urgenta, Biroul Permanent stabilind ca pana martea viitoare Camera Deputatilor sa dea votul final asupra ordonantei, astfel incat pana la sfarsitul saptamanii viitoare documentul sa fie votat si in Senat, care este camera decizionala. In acest mod, se are in vedere respectarea termenului de 6 martie 2006 pentru publicarea legii in Monitorul Oficial, termen stabilit de partidele parlamentare si Traian Basescu, la consultarile de la Cotroceni. Inainte de promulgarea legii, seful statului a spus ca va cere si avizul Curtii Constitutionale.

Macovei: Independenta DNA, o conditie a UE

Prezenta ieri la dezbaterile Comisiei juridice, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a spus ca este absolut necesar ca DNA sa functioneze independent, ca organism de combatere a coruptiei la nivel inalt. Ea a precizat ca aceasta conditie a fost cuprinsa in negocierile pentru aderarea la UE, iar neindeplinirea ei poate activa clauza de salvgardare. In plus, ministrul Justitiei a spus deputatilor ca DNA trebuie sa aiba autonomie financiara si functionala, pentru a putea cofinanta, alaturi de fondurile europene special destinate, functionarea institutiei.

Opozitia aproba, desi are rezerve

Opozitia nu a pierdut ocazia de a critica faptul ca legea DNA va trece prin ordonanta de urgenta si nu sub forma de proiect de lege, dezbatut in Parlament.
In opinia deputatului PSD Valer Dorneanu, in conformitate cu prevederile Constitutiei, ordonantele de urgenta "nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului".


Publicat de : Georgeta Filip / geo
Data publicării: 23 Feb 2006 - 07:15
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14932&titlu=Ordonanta_DNA__aprobata_de_deputatii_juristi