Barbatul oprit sa ajunga la Basescu voia sa-i dea o sarma si o tablita de cupru [1]

Barbatul beat oprit de jandarmi sa se apropie de Traian Basescu, duminica, pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, încerca sa-i dea presedintelui o sarma si o tablita din cupru pentru a-si vindeca durerile de spate, dupa operatia de hernie de disc pe care a facut-o la Viena

.
Persoana în cauza, care se numeste Ioan Liprimir, are 60 de ani si este din Timisoara, s-a îndreptat spre presedinte, facandu-si loc cu coatele prin multime. Un echipaj de jandarmi a vazut ca barbatul se tine pe picioare cu dificultate si l-a luat la întrebari. El le-a spus acestora ca vrea sa stea de vorba cu presedintele.

Observand ca barbatul este în stare de ebrietate, jandarmii l-au luat pe sus, l-au dus într-o duba si l-au amendat pentru tulburarea linistii publice si încalcarea masurilor impuse la mitingul aviatic.

Barbatul a fost dus la sediul politiei din incinta Aeroportului Kogalniceanu pentru cercetari privind intentiile sale. Reprezentantii fortelor de ordine au constatat ca Liprimir voia sa-i dea presedintelui, cand acesta se îndrepta spre microbuz, dupa ce a fost prezent la mitingul aviatic RoIAS 2006, un aparat confectionat artizanal, dintr-o sarma si o tablita de cupru, sustinand ca dispozitivul l-ar putea scapa pe Traian Basescu de durerile de spate.

Obiectul a fost confiscat, iar barbatul a fost lasat sa plece fara a fi sanctionat în vreun fel.
Publicat de : ---
Data publicării: 01 Aug 2006 - 05:55
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19834&titlu=Barbatul_oprit_sa_ajunga_la_Basescu_voia_sa_i_dea_o_sarma_si_o_tablita_de_cupru