Deputatul Săniuță propune un sistem de guvernare socio-liberal [1]

Deputatul PSD Marian Săniuță a propus, marți, crearea unui guvern social-liberal bazat pe o eventuală alianță între PSD și PNL și un program comun.

În viziunea lui Săniuță, actuala colaborare parlamentară dintre pesediști și liberali ar trebui să fie extinsă la nivel guvernamental.

Acesta a subliniat că în actualul context politic un guvern minoritar în România nu mai poate rezista, însă susținerea unui astfel de executiv este necesară în spiritul stabilității politice pentru care românii au votat la referendum.

Săniuță consideră însă că celelalte partide parlamentare ar trebui să prezinte oferte PSD-ului și nu invers, deoarece PSD constituie cea mai importantă formațiune politică.

În altă ordine de idei, deputatul social-democrat a criticat “amatorismul” de care a dat dovadă propriul partid în întreaga campanie pentru referendum, apreciind că înaintarea demisiilor de onoare din partea conducerii  este necesară pentru a demonstra realitatea procesuilui de reformare a PSD.

De asemenea, Săniuță s-a arătat dezamăgit că adevărații responsabili pentru eșec nu au făcut acest pas în partid.


Publicat de : Marius NEGULESCU
Data publicării: 23 Mai 2007 - 06:12
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25088&titlu=Deputatul_Saniuta_propune_un_sistem_de_guvernare_socio_liberal