Deputatii au mutilat tacit CNSAS [1]

Legea de aprobare a ordonantei de urgenta privind functionarea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a fost aprobata ieri tacit de Camera Deputatilor, fara modificarile aduse de Comisia juridica, deoarece in plen nu a intrunit voturile necesare, iar termenul de adoptare a expirat

. Notabil este faptul ca amendamentul deputatului PSD Eugen Nicolicea, care prevedea ca ierarhii si sefii cultelor religioase recunoscute de lege, pana la nivel de preot inclusiv, sa fie exceptati de la verificarile operate de CNSAS, nu se afla inclus in lege. "Decapitarea" CNSAS a inceput pe 31 ianuarie 2008, cand Curtea Constitutionala a examinat exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar, stabilind ca dispozitiile legii sunt neconstitutionale. Desi Guvernul a adoptat in martie o ordonanta de urgenta pentru a permite CNSAS sa isi continue activitatea, Consiliul a fost redus la un rol pur decorativ, nemaiavand puterea de a decide cine a colaborat cu Securitatea si cine nu. Practic, Consiliul va face o simpla verificare in arhive si va trimite documentatia intr-o instanta de judecata care va aprecia daca cel vizat a colaborat sau nu cu Securitatea. In plus, ordonanta CNSAS a fost atacata chiar de membrii Colegiului, care au spus ca prevederile acesteia nu sunt clare.
Publicat de : ---
Data publicării: 07 Mai 2008 - 04:41
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=29362&titlu=Deputatii_au_mutilat_tacit_CNSAS