Un stat semifeudal prins in razboiul marilor baroni [1]

Evenimentele din ultimele zile de la Kiev releva tendintele de dezintegrare a sistemului politic

. Dar aceleasi tendinte ofera sperante in ce priveste conflictul in care tara se zbate incepand din februarie 2014, scrie pe blogul sau Jacques Sapir, director la Scoala de Înalte Studii in Stiinte Sociale din Paris.

Razboiul oligarhilor

Puterea de la Kiev ramane in mare parte sub influenta oligarhilor. Dezordinea institutionala in urma evenimentelor din februarie 2014 mai degraba a intarit puterea acestora. Oligarhii, uniti impotriva fostului presedinte Viktor Ianukovici, si-au impartit sara si se lupta violent de mai bine de un an. Trebuie sa-i mentionam pe Rinat Ahmetov, a carui avere se concentreaza in siderurgie, pe actualul presedinte Petro Porosenko, a carui avere provine din domeniul agro-alimentar, pe Dmitro Firtas (acum arestat la Viena intr-un caz de coruptie) si pe Igor Kolomoiski. Dupa plecarea sa la Viena si dupa ce a fost arestat la domiciliu, Dmitro Firtas i-a strans pe oligarhi si i-a convins sa actioneze impotriva lui Ianukovici, el insusi un oligarh, insa si presedintele legitim al tarii.

Acest ”complot al oligarhilor” a jucat un rol important, pentru ca a permis deturnarea miscarii Maidanului, initial una anti-oligarhica si anticoruptie, dar si pentru ca a contat mult in sirul evenimentelor care l-au facut pe presedintele Ianukovici sa fuga din Kiev. Însa aceasta alianta nu a pus deloc capat luptelor feroce din mediul oligarhic. Într-un fel, oligarhii au fost si mai intaratati de contractia brutala a economiei. Într-o tara in care PIB-ul s-a contractat cu 7% in 2014, cu o inflatie brutala si unde platile sunt in cel mai bun caz incerte, doar controlul asupra veniturilor din strainatate (ajutorul economic) si asupra rentelor este in masura sa satisfaca apetitul oligarhilor. Aceasta sporeste vechile antagonisme, pentru moment mascate de opozitia comuna impotriva lui Ianukovici.

Aceasta opozitie a luat o turnura spectaculoasa odata cu demiterea lui Igor Kolomoiski, pe 24 martie, din functia de guvernator al regiunii Dniepropetrovsk. Însa miza acestui conflict merge mult mai departe de aceasta demitere. Ceea ce s-a intamplat intre 22 si 24 martie, pe fondul unei tensiuni in crestere in ultimele saptamani intre Porosenko si Kolomoiski, nu este doar un nou episod din clasicul ”razboi al oligarhilor”. Personalitatea lui Kolomoiski iese din limitele domeniului economic. Pozitiile politice pe care le-a avut in ultimul an l-au transformat intr-un om cheie al puterii de la Kiev.

Cine este Igor Kolomoiski?

Igor Kolomoiski a fost pana la aceasta data guvernatortul regiunii Dniepropetrovsk si unul dintre marii baroni ai acestei Ucraine semifeudale care a inceput sa se afirme dupa evenimentele din piata Maidan. Kolomosiki este foarte bogat. Are pasaport cipriot (si un pasaport israelian), este rezident in Elvetia, insa fara a renunta la cetatenia ucraineana. Detine PrivatBank, cea mai mare banca din Ucraina, si canalul de televiziune 1+1. Detine de asemnea 43% din compania nationala de petrol si gaz UkrNafta si din filiala sa UkrTransNafta, care opereaza mai multe oleoducte. În fapt, el controleaza transportul carburantilor in Ucraina. Pozitia s-a strategica s-a afirmat de la inceputul crizei. El a oferit o parte din avere, evaluata la 2-33 miliarde de dolari, pentru constituirea unor batalioane de voluntari. Acum, 10 batalioane ale Garzii Nationale sunt finantate direct de Kolomoiski. Acestea sunt prezente in special in sudul Ucrainei, in jurul orasului Mariupol. Aceasta initiativa s-a dovedit cruciala, pentru ca armata guvernamentala nu putea face fata singura separatistilor din estul tarii. Dupa acest mecenat, Kolomoiski si-a asumat un rol politic, devenind guvernator in Dniepropetrovsk, o provincie strategica, pentru ca este vecina cu regiunea Donetk. In cateva luni, Kolomoiski s-a dovedit un ”zid de aparare” in fata rebeliunii din provinciile din Est si a incheiat aliante stranii cu grupul fascistoid ”Sectorul Dreapta”.

Batalioanele din Garda Nationala constituie o ”armata privata”, ale carei logistica si armament scapa de controlul real al armatei regulate. Putem intelege de ce presedintele nou ales, Petro Porosenko, s-a ingrijorat si a incercat sa reduca puterea lui Kolomoiski. Evenimentele din ultimele zile trebuie plasate pe acest fundal. Ele fac parte din scenariul in care regele incearca sa reduca din putertea unui mare feudal. Istoria Frantei este plina de asemenea conflicte, numai ca ele s-au incheiat acum trei secole. ca ele au loc acum in Ucraina este un indicator indiscutabil al faptului ca aceasta tara nu este inca un stat in sensul modern al cuvantului.

Cazul Kolomoiski

Presedintele Porosenko a decis prin urmare sa reduca puterea rivalului sau. El a decis sa schimbe conducerea UkraiNafta. Reactia lui Kolomoiski a fost rapida si brutala. Cladirea UkraiNafta a fost ocupata de oameni inarmati din batlionul Dnipro-1, finantati si inarmati de Kolomoiski. Reactia lui Porosenko a fost rapida si l-a demis pe Kolomoiski din functia de guvernator. Mai mult, au fost arestati, in timpul sedintei Consiliului de Ministri, si Serghei Bocikovski si Vasili Stroevski, directorul si directorul adunct al Agentiei pentru situatii de urgenta. Acesti indivizi au fost acuzati de diverse afaceri financiare ilicite. Kolomoiski a replicat facand apel la recunoasterea liderilor entitatilor insurgente din Donetk si Lugansk, DNR si LNR. Deputatii si responsabilii din Dniepropetrovsk au inceput sa vorbeasca despre promisiunile de descentralizare pe care Kievul nu si le-a respectat. Se stie ca puterea de la Kiev a refuzat, pentru moment, orice plan de descentralizare si federalizare. De fapt, acesti deputati si responsabili, care sunt cu totii apropiati de Kolomoiski, au exprimat opinii care sunt ecoul declaratiilor liderilor din Donetk si Lugansk. La randul sau, liderul DNR, Alexandr Zaharcenko, a sugerat guvernmului de la Kiev sa creeze Republica Dniepropetrovsk.

În acelasi timp, Valentin Nalivaicenko, seful serviciilor ucrainene de securitate, loial presedintelui Porosenko, i-a acuzat pe doi dintre guvernatorii adjuncti din Dniepropetrovsk, Ghenadi Korban si Sviatoslav Olinik, ca ”apartin unei organizatii criminale”. Acestia doi au negat acuzatiile, amenintand ca-l vor da in judecata pe Nalivaicenko pentru calomnie.

Pe fond, esential pare sa fie atat reducerea puterii economice a lui Kolomoiski, cat si integrarea batalioanelor din Garda Nationala in armata regulata. Însa, daca comandantii acestor batalioane nu se declara impotriva acestei integrari, ei spun totusi ca nu vad aceasta drept o integrare individuala. Aceasta viziune este refuzata de Kiev. În acest moment este limpede ca ambele tabere incearca sa evite ireparabilul, insa nu se ajunge la niciun acord. Nu este exclus sa vedem ca baronatul lui Komoloiski recurge la secesiune si se aliaza cu cei pe care i-a combatut feroce pana mai ieri.

Un indiciu in acest sens este apelul pe care Kolomoiski l-a facut in Ucraina, prin care se pozitioneaza ca adversar al presedintelui si aparator al ”spiritului Maidanului” si al ”spiritului demnitatii”, in fata unui guvern format din incapabili si corupti. El este ingrijorat de valul de morti suspecte din randul responsabililor din partidul lui Ianukovici, Partidul Regiunilor, pe care actualul guvern le-a catalogat drept sinucideri.

Evolutii posibile

Aceasta criza va dura. Ea vine pe fondul respectarii partiale a acordurilor de la Minsk (incetarea focului, schimbul de prizonieri), insa acordurile raman litera moarta atat timp cat guvernul de la Kiev refuza sa negocieze cu insurgentii si nu pare pregatit sa promoveze o adevarata lege a federalizarii. Aceasta criza mai demonstreaza ca Ucraina este intr-o situatie foarte grava politic si institutional. Existenta baronatelor autonome, susceptibile sa devina independente, nu se limiteaza doar la sud-estul tarii.

În realitate, dinamicile din Ucraina pot duce la o reluare a confruntarilor, de exemplu daca fiecare tabara decide sa joace cartea nationalista sau, dimpotriva, se poate deschide calea catre pace, daca aceasta criza va face ca varianta federalizarii sa fie luata in serios. Pentru aceasta ar trebui ca aceasta criza sa duca la discutarea in mod deschis si serios a chestiunii federalizarii.

Cea mai buna metoda de a pune capat ”razboiului oligarhilor” este abordarea transparenta si fara tergiversari a chestiunii institutionale si constitutionale din Ucraina. Acest demers ar fi putut fi intreprins dupa fuga presedintelui Ianukovici. Aceasta fuga aratase ca ”pactul national” pe care s-a constituit statul ucrainean nu mai era valid (in caz contrat ar fi trebuit sa se recunoasca ca Ianukovici era presedintele ales legitim). Nu putem spune nici ca a fost o ”revolutie”, ceea ce implica suspendarea ordinii constitutionale, care insa continua sa existe.

Aceasta nu implica imposibilitatea unui ”pact national” si nici imposibilitatea supravietuirii Ucrainei, insa este necesar ca acest pact sa fie reformulat. Este limpede ca se impune un anumit grad de federalizare sau de confederalizare, din ratiuni culturale, religioase si lingvistice. Refuzul de a recunoaste aceasta situatie a dus, pe de o parte, la decizia locuitorilor din Crimeea de a se alatura Rusiei, iar pe de alta parte la insurectia din estul Ucrainei. Trebuie subliniat aici ca Rusia a refuzat pana acum sa recunoasca republicile din Donetk si Lugansk. Acest dosar trebuie reluat urgent. Fara a face asta rapid si cu onestitate, optiunile care raman sunt razboiul si, cu timpul, dezmembrarea Ucrainei.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mar 2015 - 05:34
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=45758&titlu=Un_stat_semifeudal_prins_in_razboiul_marilor_baroni