Vlad Cosma si Mircea Cosma, condamnati la inchisoare. Decizia nu este definitiva [1]

Magistratii ICCJ l-au condamnat pe deputatul Vlad Cosma la cinci ani de inchisoare, iar pe tatal lui, Mircea Cosma (fost presedinte CJ Prahova), la opt ani de puscarie, intr-un dosar privind atribuirea unor contracte, potrivit Mediafax

. Decizia nu este definitiva.

Foto: hotnews.ro

Alaturi de cei doi au mai fost condamnati la inchisoare omul de afaceri Razvan Alexe, (o condamnare de 2,6 ani) si Daniel Alixandrescu, fost director executiv al Directiei Patrimoniu din cadrul Consiliului Judetean Prahova (condamnat la sase ani de inchisoare).

"Contopeste pedepsele aplicate inculpatului Alexe Razvan in pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani si 6 luni inchisoare. (..) Condamna pe inculpatul Cosma Vlad Alexandru la pedeapsa de 5 ani inchisoare. (...) Contopeste pedepsele aplicate inculpatului Cosma Mircea in pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principala de 8 ani inchisoare (..)Contopeste pedepsele aplicate inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian in pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principala de 6 ani inchisoare. (..) Dispune confiscarea de la inculpatul Alexe Razvan a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Vlad Alexandru a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Mircea a sumei de 1.890.064,27 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de 130.000 lei. Dispune confiscarea de la fiecare din inculpatii Cosma Mircea si Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de cate 1.816.821,49 lei", se arata in decizia instantei supreme.

Hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este definitiva.

Cei patru au fost trimisi in judecata de DNA in luna aprilie a anului 2014. Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenta, Razvan Alexe este cercetat pentru trafic de influenta si dare de mita iar Mircea Cosma si Daniel Alixandrescu sunt judecati pentru luare de mita si abuz in serviciu.

"In perioada 2012 - 2013, inculpatii Alexe Razvan si Cosma Vlad Alexandru au pretins si primit de la trei reprezentanti ai unor societati comerciale, denuntatori in cauza, suma totala de 4.410.149,97 lei, disimulata in contravaloarea unor lucrari subcontractate fictiv de aceste societati catre doua firme controlate in fapt de inculpatul Alexe Razvan. Sumele de bani au fost pretinse si primite de cei doi in schimbul interventiei la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judetean Prahova si anume la inculpatii Cosma Mircea, presedintele autoritatii publice judetene si Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Directiei Patrimoniu (avand in subordine Serviciul Achizitii Publice si Contracte, precum si Serviciul Urmarire Lucrari Publice), astfel incat cele trei societati sa obtina de la Consiliul Judetean Prahova trei lucrari de modernizare/intretinere a drumurilor, dar si pentru a deconta cu prioritate lucrari deja efectuate", anuntau procurorii.

Cele trei lucrari se refera la obiectivele urmatoare: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judetul Prahova", "Lucrari si servicii privind intretinerea curenta a drumurilor publice-plombe" si "Intretinerea curenta a drumurilor judetene pe timp de iarna 2012-2013".


Publicat de : ---
Data public„rii: 02 Noi 2016 - 05:40
 

Link ļtire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=57416&titlu=Vlad_Cosma_si_Mircea_Cosma__condamnati_la_inchisoare__Decizia_nu_este_definitiva