Banii noștri, duși pe apa Parlamentului [1]

Deputatul PSD Niță – cazat pe banii publici 492 de nopți pe an. Peremistul Gelil Esergheb a vorbit în plus de 93 de milioane de lei. Două exemple despre cum cheltuie parlamentarii banii publici

Institutul pentru Politici Publice a făcut cunoscută, luni, o analiză privind eficiența cheltuirii banilor publici pentru cazare, diurnă, sumă forfetară, combustibil, telefonie mobilă și achiziționarea de mijloace fixe de către deputați în perioada 2001-2003.

Potrivit raportului furnizat de IPP, cele mai mari cheltuieli pentru cazare au fost înregistrate, în anul 2002, de deputatul PSD Constantin Niță, care a cheltuit peste 832 de milioane de lei. În document se menționează că, raportând sumele anuale la tariful de cazare la hotel pentru anul corespunzător, Niță ar fi decontat un număr de 492 de zile de cazare pe an la hotel. O altă variantă care ar explica, potrivit IPP, sumele decontate, ar fi aceea că deputatul PSD s-a cazat în același timp și la hotel, și în alte spații pe parcursul a 389 de zile.

Potrivit legii, deputații care nu au domiciliul stabil în București beneficiază de cazare la hotel sau „în alte spații”. Dacă nu li se asigură cazare gratuită, parlamentarilor li se acordă, pe noapte, pe baza unei declarații pe propria răspundere, 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere și care este achitat pentru cazarea unui deputat sau senator.

IPP constată că, în anul 2004, pentru cei 210 deputați cazați, Camera Deputaților a plătit, în medie, 700 de milioane de lei anual pentru fiecare parlamentar cazat la hotel și 224 de milioane de lei pentru unul care a optat să stea „în alte spații”.

Adrian Moraru, director programe partide politice și alegeri în cadrul IPP, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că ar fi fost mai eficient ca sumele alocate pentru cazare să fie folosite pentru construirea unui hotel al parlamentarilor. El a menționat că există situații în care unii parlamentari au solicitat și au primit decontări pentru cazarea în circumscripții, deși aveau locuințe proprietate personală în respectivele localități. Moraru a menționat că aceste situații vor fi făcute publice odată cu strângerea tuturor informațiilor.

O altă neregulă semnalată de Adrian Moraru este aceea că unii parlamentari plătesc chirii foarte mari pentru spațiul în care au biroul parlamentar, comparativ cu sumele plătite pentru camere din aceeași clădire, ocupate, în cele mai multe cazuri, de filiala partidului din care fac parte. El a opinat că, în aceste cazuri, ar putea fi vorba despre folosirea banilor primiți de la Camera Deputaților pentru a acoperi cheltuielile cu chiriile pentru sediul partidului.

Un miliard de lei, convorbiri suplimentare pe mobil ale șefilor Camerei


Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților și liderii grupurilor parlamentare au efectuat, în 2004, convorbiri suplimentare pe telefoanele mobile în valoare de un miliard de lei, bani decontați din bani publici, potrivit unui studiului IPP.

În document se menționează că aceste date au fost puse la dispoziția Institutului pentru Politici Publice de Camera Deputaților, care a pierdut în instanță procesul intentat de IPP în baza Legii privind liberul acces la informațiile publice.

Camera Deputaților a informat IPP că deputații beneficiază de telefoane mobile cu un abonament lunar în valoare de 18 USD, cu 400 de minute incluse.

Raportul arată că, în anul 2003, Camera Deputaților a plătit pentru convorbirile deputaților la telefoanele mobile peste patru miliarde de lei, dintre care aproape un miliard reprezentând costuri suplimentare abonamentului lunar.

Potrivit analizei realizate de IPP, în perioada 2001-2004, doi dintre membrii conducerii Camerei, respectiv, chestorii Borbely Laszlo și Nicolae Vasilescu, au decontat costuri suplimentare la factura pentru telefonul mobil de peste o jumătate de miliard de lei, iar secretarul Tudor Mohora de peste 483 de milioane de lei.

Deconturi de circa un sfert de miliard de lei au prezentat patru dintre membrii Biroului Permanent al Camerei, respectiv vicepreședinții Constantin Niță, Corneliu Ciontu, Viorel Hrebenciuc și chestorul Alexandru Lăpușan.

Într-o situație aparte se află deputatul PRM Gelil Eserghep, chestor al Camerei, care numai în anul 2004 a solicitat decontări suplimentare la convorbirile telefonice mai mari decât a cerut președintele Camerei, Valer Dorneanu, în patru ani de mandat, respectiv circa 93 de milioane de lei.

În ceea ce privește limitele maxime care au fost cheltuite pentru combustibil, în perioada anilor 2001-2004, deputații Ioan Andrei și Eugen Nicolicea au cheltuit peste 85 de milioane de lei în anul 2004. Raportul mai precizează că, în ansamblu, cele mai mari sume pentru combustibil au fost cheltuite de asociațiile partidelor politice. „Asociația PDSR Prahova este lider la acest capitol cu sumele cele mai mari în fiecare an din perioada analizată, cu valori cuprinse între 274 și 416 milioane lei”.

Potrivit legii, deputații care folosesc autoturismul proprietate pentru a se deplasa în localitatea de domiciliu, la Parlament și înapoi, precum și deputații din București care se deplasează în circumscripția în care au fost aleși primesc contravaloarea carburanților utilizați, dar nu mai mult de contravaloarea a 7,5 litri de benzină la o sută de kilometri parcurși.

Deputații se justifică


Deputatul Gelil Esergheb a declarat, luni, că va dona sinistraților cele 93 de milioane de lei pe care i-a decontat în anul 2004 și care au reprezentat contravaloarea convorbirilor suplimentare pe telefonul mobil.

Potrivit declarațiilor sale, donația va fi făcută în cel mult o săptămână. El a precizat că, decontând această sumă, nu a făcut nimic ilegal, ci doar a beneficiat de prevederile legii.

Gelil Esergheb crede că valoarea mare a facturilor la telefonia mobilă în anul 2004 se datorează faptului că a folosit serviciul de roaming.

Deputatul PRM a menționat că, în general, vorbește mult la telefonul mobil, plătind anual 35-40 de milioane de lei din propriul buzunar pentru convorbirile care depășesc baremul din abonamentul gratuit primit ca deputat.

Deputatul PSD Constantin Niță a declarat că, atât în prezent cât și în trecut, membrii Biroului Permanent al Camerei „au liber” la convorbirile telefonice, în sensul că „nu era un barem stabilit”, iar cheltuielile pentru autoturism nu erau limitate.

Fostul președinte al Camerei Deputaților, deputatul PSD Valer Dorneanu, a afirmat că nu cunoaște cu cât a depășit, în legislatura trecută, convorbirile asigurate prin abonament ale căror costuri au fost decontate. „Dacă se va constata că am vorbit inoportun sau inutil, voi plăti acești bani”, a arătat el.
Publicat de : Mediafax
Data publicării: 26 Iul 2005 - 08:32
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6150&titlu=Banii_nostri__dusi_pe_apa_Parlamentului