Introducere…
52 x 7 = 2013
De 52 de ori câte șapte zile: este cuprinsul acestui volum care încearcă să sintetizeze în enunțuri semnificative configurarea prin evenimentele care l-au marcat, a anului 2013. Scrise „la cald”, zi de zi, rezumatele poartă amprenta subiectivismului autorilor-jurnaliști, care înainte de toate sunt și ei oameni, cu simțiri și trăiri, asemenea celorlalți membri ai societății. Probabil că la fel au procedat și cronicarii din vechime, ale căror răbojuri le citim astăzi ca pe niște atestate de obiectivitate. Trebuie însă să recunoaștem că lumea nu are o imagine în sine. Ea este așa cum o vede și o înțelege fiecare dintre noi. De data aceasta a fost rândul jurnaliștilor Agenției Independente de Presă AMOS NEWS, instituție media care a trecut deja de cea de-a douăsprezecea aniversare a sa, să vă propună o „recitire” în registru informal a momentelor care au punctat trecerea noastră prin timp.
Puteți, desigur, fi de acord cu noi, sau ne puteți contesta în numele diferențelor de viziune, dar nu ne puteți retrage dreptul de a privi lumea cu un ochi critic și cu altul plin de înțelegere. Este avantajul nostru, ca membri ai unei categorii profesionale în care nu există alte ierarhii decât cele de valoare și de acuratețe a interpretării.
Vă invit, deci, să revedeți, alături de noi, ceea ce s-a întâmplat în cele 52 de săptămâni în care rubrica „șaptezile” a Agenției AMOS NEWS a reținut ceea ce autorii au considerat că este ori important, ori semnificativ, ori și una și alta. Lectură agreabilă!