Ticurile: cauze și soluții

Clipești continuu. Strâmbi din nas sau îți strângi buzele și interlocutorul crede că te strâmbi la el sau că îl dezaprobi. Îți rozi unghiile. Sau îți răsucești continuu o șuviță de păr. Unii se distrează pe seama ta, alții se simt ofensați. În ambele cazuri, este cazul să scapi de ticuri.

Trei surse majore

  • Lipsa afecțiunii. Ticul care te însoțește și acum, în viața de adult, a apărut în copilărie, într-o perioadă când te simțeai neglijat, subapreciat, marginalizat de către părinți, profesori, colegi etc. Poate nici nu îți amintești, dimpotrivă, garantezi că ai fost un copil iubit, apreciat… Sau poate că nici nu era reală atitudinea de marginalizare, respingere a celor din jur, era doar o impresie a ta. Oricum, pentru că nimeni nu a observat la timp ce se întâmplă cu tine și nu te-a ajutat să o depășești, starea de anxietate prelungită a creat ticurile care te urmăresc și în ziua de azi.
  • Este lucru dovedit: copiii sensibili, emotivi sunt mai predispuși la astfel de tulburări, care îi pot marca pe viață.
  • Un mediu conflictual, stresant (certuri frecvente în familie și/sau în afara ei, solicitări exagerate apropo de rezultatele școlare, de exemplu, de respectarea regulilor din casă etc.) supraîncarcă negativ mintea și sufletul oricărui copil. Iar tensiunea în care trăiește se exteriorizează și prin aceste gesturi repetitive necontrolate: ticuri.

 Tintă ratată: stresul

Ticurile ar avea, chipurile, rolul de a te elibera de stres, de stările tensionate. În realitate, le amplifică. Psihologii asociază deseori ticurile cu tulburarea obsesiv-compulsivă: un comportament repetitiv, compulsiv, menit să regleze anxietatea, stresul sau oboseala. Dar care nu face decât să le sporească.

 Cine te ajută să te descotorosești de ele

  • Psihoterapia – hipnoterapia, în special – reduce frecvența acestor manifestări; și, în multe cazuri, duce chiar la dispariția lor.
  • Anturajul:  iată cum trebuie să ne purtăm cu o persoană ”chinuită” de ticuri:
  • nu îi atragem atenția asupra gestului repetitiv și, mai ales, nu o criticăm, nu o ironizăm; nu am face decât să îi sporim sentimentul de marginalizare
  • ignorăm ticul și încercăm să creăm o atmosferă relaxată
  • o încurajăm să se lanseze în activități care o deconectează, să își facă timp pentru hobby-uri
  • o ”provocăm” la activități fizice în aer liber: alergări, mers pe bicicletă, pe role, patinaj – orice sport care îi face o reală plăcere.

 Cele mai frecvente și mai evidente

Sunt clipitul continuu, ridicarea sprâncenelor, tușitul, mușcarea buzelor, mâna dusă la nas, răsucirea unei șuvițe de păr, frecarea mâinilor, rosul unghiilor, bătut darabana cu degetele (pe masă, pe brațul fotoliului etc.). Le-ai identificat? Încearcă să-l ajuți pe cel afectat: aplică ”terapiile” de mai sus.

 

Articol de Gabriela Boceanu