Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câştigat alegerile parlamentare cu cel mai mare procent din istoria sa (recordul a aparţinut, totuşi, FSN-ului), PSD a parcurs ceea ce Iohannis a denumit pe drept o „guvernare eşuată”. Una care a început cu prelucrarea unui motiv personal al liderului Dragnea, împiedicat de a fi premier de o condamnare teleghidată de aceleaşi forţe care au determinat succesul actual a lui Iohannis, şi care a deturnat atenţia generală de la obiectivele majore ale programului, continuată cu nu mai puţin de două moţiuni de cenzură împotriva propriului guvern (situaţie întâlnită în practica politică doar cu două decenii în urmă, când Convenţia Democratică n-a ştiut nici ea cum să scape de Ciorbea şi Vasile). Ofensiva îndreptată împotriva unei Justiţii controlate de „statul de drept” şi a Binomului a erodat încrederea publicului, supus unui veritabil bombardament informaţional cu fake news-uri de toate calibrele, subsumate ideii că de fapt guvernul social democrat este antieuropean, nu anti-spolierea economiei naţionale de către marile companii supranaţionale. Obsesia lui Liviu Dragnea şi spaima sa faţă de evoluţia dosarelor sale scoase pe bandă rulantă au zguduit din temelii partidul care şi-a pierdut consistenţa şi unitatea, fiind marcat de numeroase revolte şi disidenţe. Primul semn concret al prăbuşirii în încrederea publică a fost dat de alegerile europarlamentare, al căror efect a fost amplificat şi de prompta condamnare a lui Dragnea. De aici înainte partidul, sprijinit de nevoie pe umerii fragili ai Vioricăi Dăncilă, a parcurs eşec după eşec, lovit şi din interior, dar mai ales din exterior, dinspre o Comisie Europeană dominată autoritar de populari, în condiţiile diminuării accentuate a influenţelor social-democrate. Nici măcar preşedinţia Consiliului, exercitată exemplar de Guvernul lui Dăncilă, acuzat chiar de Iohannis că nu ar fi în stare să o facă, nu a fost de mare folos, mai ales că se suprapunea schimbului de gărzi şi efective generat de alegerile europarlamentare.
După ieşirea din scenă a lui Dragnea şi preluarea „puterii” de către Dăncilă, eşecurile s-au ţinut lanţ. De la Bruxelles a venit un nou raport MCV catastrofal redactat de Macovei şi compania, numirea unui comisar european a fost tergiversată până la „lovitura de parlament” a unei moţiuni care logic nu ar fi trebuit să reuşească dacă curentele divergente din partid ar fi dorit-o cu adevărat. Ba, colac peste pupăză, a mai venit şi numirea Codruţei Kovesi la EPO, în ciuda veto-ului românesc, calificat ca profund nepatriotic de o comunitate bruxelleză nedispusă să se mai acorde vreun credit Bucureştiului. Peste toate astea, trezirea din lunga somnolenţă de patru ani a preşedintelui şi campania sa violentă împotriva PSD-ului şi a pesediştilor, combinată cu ignorarea senină a oricăror prevederi constituţionale, a contribuit hotărâtor la finalitatea alegerilor parlamentare organizate de PSD parcă la comanda opoziţiei, într-un regim preferenţial mai mult decât evident, în favoarea susţinătorilor lui Iohannis.
Prestaţia Vioricăi Dăncilă – de fapt nu a ei, ci a partidului pe care s-a făcut că îl conduce – a reprezentat un răspuns logic la complexul de împrejurări determinate în cea mai mare măsură de incapacitatea acestei puteri de a gestiona patrimoniul de încredere pe care i l-a pus în braţe electoratul. Electorat pentru care a părut să conteze mai mult avantajele oferite de schimbarea neputincioasei actuale puteri cu una de la care se aşteaptă şi accesul în Schengen, şi eliminarea MCV, şi vizele americane, între altele, decât preţul cu care vor putea fi plătite avantajele create capitalului străin, afectarea bugetului de către achiziţiile faraonice de armament de „apărare”, tendinţa pronunţată de acaparare de către alogeni a principalelor funcţii din stat şi o cât se poate de previzibilă austeritate ce va fi tratată drept „greaua moştenire”. Odată cu victoria mult înainte anunţată, România intră din plin în „deceniul iohannist” al unei democraţii autoritare, atent controlate şi subordonate unui nou tip de partid unic european. Pro popular – cum bine observa Orban.ro la Zagreb.
Octavian ANDRONIC