Șapte zile – 2019

Cuvânt înainte…… 

Aceastã a șaptea ediție a retrospectivei anuale ȘAPTEZILE, structuratã pe baza recenziilor sãptãmânale ale celor mai importante evenimente (mai puține) și declarații (mult mai multe) contribuie, cred și sper, la oferirea unei imagini cât de cât obiective (într-o zonã a subiectivismului activ) a parcursului care constituie fragmentul de istorie al vremurilor contemporane.

Poate cã unii dintre lectorii site-ului Agenției independente de presã AMOS News s-au întrebat și se întreabã de ce am optat pentru aceastã variantã hebdomadarã de consemnare, când mult mai la îndemânã ar fi fost cea diurnã, deja cuprinsã în fluxurile de știri?

Un rãspuns posibil ar fi acela cã de la distanța celor șapte zile se poate discerne mult mai ușor între ceea ce este, sau poate sã parã important și ceea ce nu. Nici cronicarii la vremea lor nu compuneau un jurnal de fapte consemnate zilnic, ci lãsau un interval în care acestea sã se sedimenteze și sã dea la ivealã ceea ce era cu adevãrat demn de consemnat.

Ne-am cãlãuzit dupã acest principiu și credem cã a fost o decizie inspiratã. Reluând lectura volumelor precedente (am adoptat acest sistem din anul 2013) se poate lesne constata care este procentul de fapte cu semnificație și cât cântãrește balastul informațional, cu limpedea preponderențã a primei  categorii, ce poate constitui oricând baza scrierii unui capitol de istorie contemporanã, mai ales în condițiile delicate în care la rândul nostru suntem încã contemporani cu aceasta.

Într-un fel, serialul ȘAPTEZILE continuã, dupã o pauzã de trei ani, un altul: „Cronologia comentatã a mileniului III” – o colecție de 11 volume care grupeazã editoriale scrise și publicate zi de zi în intervalul 2000 – 2010. Înclin sã cred, cu toatã modestia de rigoare, cã cele douã colecții vor putea fi de folos istoricilor care vor dori sã se documenteze cât mai complex cu putințã înainte de a purcede la fixarea în tiparele academice ale domeniului perioada analizatã și definitã.

Octavian ANDRONIC
Colaboratorii

Citește cartea online…