Vineri, 10 Martie 2017 - 05:50 AM Aleg.RO: Ponta: Anul trecut mai degraba am fost apropiat de Tariceanu si de Daniel Constantin

Publicat de: ---

jurnalulnational DIANA OROS (adsbygoogle = window .adsbygoogle || []).push({});

Deputatul PSD Victor Ponta spune ca este o problema strict personala ca nu se intelege cu presedintele PSD, Liviu Dragnea, adaugand ca nu este dispus sa renunte la a-si face auzite opiniile. El mai spune ca in 2016, cand nu avea nicio relatie cu conducerea social-democratilor, mai degraba a fost apropiat de liderii ALDE, Calin Popescu-Tariceanu si Daniel Constantin. Ponta a opinat, miercuri seara, intr-o interventie la Romania TV, ca nu se va rupe coalitia de guvernare. "Nu stiu exact care sunt speculatiile, nu cred ca se rupe nicio coalitie si nici nu vreau sa se rupa vreo coalitie. Eu as vrea sa aiba succes coalitia actuala, pentru ca anul trecut, chiar daca n-am avut practic niciun fel de implicare, nicio functie, nicio relatie cu conducerea PSD, mai degraba am fost apropiat de dl Tariceanu si de dl Daniel Constantin, am fost in cele doua campanii electorale, ca m-au invitat colegii mei de la PSD. Am facut campanie, banuiesc ca am convins un numar de oameni sa voteze pentru PSD-ALDE si vreau sa aiba succes coalitia. Eu nu cred si nu ma puteti banui, oricat de rau as fi eu, ca imi doresc sa castige dl Iohannis si PNL. Va aduc aminte ca anul trecut, cand nu-i critica nimeni pe dl Iohannis si pe guvernul tehnocrat, eu - si presa - mi-am facut datoria sa-i critic atunci cand greseau", a spus fostul premier. El a sustinut ca nu va spune niciodata nimic rau despre PSD, dar prin prisma experientei sale are dreptul de a spune unele lucruri care privesc intreaga societate. "De la mine n-o sa auziti nici peste un an, nici peste zece, nici peste 50 ceva de rau despre PSD. Eu n-am facut politica in niciun alt partid, eu n-am venit din alt partid in PSD si sincer sa fiu daca nu o sa mai fiu in PSD in niciun caz nu ma duc la alt partid. Ceea ce am castigat in acesti ani de politica si in urma functiilor pe care le-am ocupat cu sprijinul PSD si al oamenilor care au votat PSD este o experienta si dreptul de a spune niste lucruri care ne privesc pe toti. Daca am eu o problema personala cu dl Dragnea, asta e strict problema noastra, nu intereseaza pe nimeni altcineva, e o chestiune strict personala. Daca spun, pe baza experientei (...), ca sunt niste lucruri care ma ingrijoreaza - faptul ca in Europa se intampla niste schimbari si ca Romana ramane a saptea roata la caruta, iar PSD, care acum nu mai e in opozitie, n-are niciun fel de pozitie fata de chestiunea asta... Am condus un guvern, am facut parte din alte doua guverne - imi doresc foarte tare sa se ia masuri sociale si laud guvernul actual pentru masurile sociale. Dar am mai invatat ceva: noi nu putem sa impartim ceva ce inca nu avem. Trebuie economic, asa cum am facut in 2012-2015, sa mergem in sus, sa avem un surplus si surplusul sa-l folosim pentru salarii, pensii, investitii. Mie imi este teama, si zau ca imi doresc sa nu se intample lucrul acesta, ca noi acum impartim ce nu avem", a argumentat fostul premier. Ponta a vorbit si despre dezbaterea din Parlament privind declaratia propusa de presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu. "Dl. Tariceanu a propus Parlamentului o rezolutie legata de pozitii ale d-lui Iohannis si ale unor procurori si de decizia CCR. Am stat vreo ora sa vad care e pozitia PSD. N-am vazut. Si atunci am zis: hai sa nu vorbesc eu, pentru ca iar apare un conflict. (...) Nu am nicio suparare si am numai recunostinta si iubire pentru oamenii din PSD. Nu ma inteleg cu dl Dragnea, dar asta e strict problema noastra personala si nu sunt dispus sa renunt la acest unic lucru pe care il am si anume sa spun niste opinii despre viata noastra a tuturor", a aratat Ponta. În privinta relatiei cu Liviu Dragnea, el a explicat ca sunt stiluri diferite de conducere, adaugand ca in perioada in care a condus partidul nu a luat nicio decizie politica fara sa se consulte si cu alti politicieni social-democrati, inclusiv cu actualul lider PSD. "Eu n-am luat nicio decizie politica fara sa ma consult cel putin cu Liviu Dragnea, care era presedinte executiv. Dar cand ne consultam mai chemam inca doi, inca cinci, il mai intrebam pe Adrian Nastase, pe vicepresedinti, alti ministri, mai vorbeam cu Tariceanu. Dl Dragnea are un stil de conducere mai personal. Cred ca de fapt supararea oamenilor din jurul dlui Dragnea - ca am vazut ca astazi erau foarte preocupati sa plec eu cat mai repede din partid - a fost legata de faptul ca i-am spus un adevar, in 11 decembrie seara, ca trebuie sa fie prim-ministru, sa nu apara un guvern la partid si alt guvern la guvern. Nu s-a putut, si nu din vina dlui Dragnea sau a mea. Acum, daca dl Grindeanu e prim-ministru si raspunderea e la el, nu poti sa guvernezi cu ministri pusi de altcineva, care asculta de altcineva, cu masuri pe care daca sunt bune le anunta partidul, daca sunt rele si le ia Grindeanu. Cum a fost cu Ordonanta 13 (...). Îmi doresc ca guvernul sa fie eficient. Atunci o sa fie bine si PSD-ului, si ALDE, si mie ca cetatean roman, si celor de la Chisinau", a conchis Victor Ponta, care se afla intr-o vizita in Republica Moldova. www.agerpres.ro


(277 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Ponta: Anul trecut mai degraba am fost apropiat de Tariceanu si de Daniel Constantin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.