Marți, 25 Octombrie 2005 - 10:00 PM Aleg.RO: Basescu a citit raportul cu biciul si cu zaharelul pe Tariceanu

Publicat de: Marius Vulpe

Averea Exigent, obiectiv, o radiografie care pastreaza Romania in calendarul aderarii, dar care doveste ca multe dintre obiectivele Guvernului au fost puse in practica doar pe jumatate, dovada, mutitudinea de stegulete galbene cu care ne-a gratulat Comisia Europena. Concluzia ii apartine lui Traian Basescu.

„Desi doar doua din steguletele rosii mai pot activa clauza de salvgardare, avem 40 de stegulete galbene, ceea ce inseamna iesirea din zona de pericol pentru integrare, dar si lucruri neduse pana la capat“.

Cu toate acestea, Basescu nu a ezitat sa considere actualul Executiv drept cel mai performant din 90 pana acum. Laudele prezidentiale nu i-au permis premierului sa-si culce capul pe lauri, acesta fiind avertizat imediat cu promisiuni de monitorizare a activitatii sale. „Il asigur pe dansul, Guvernul roman, ca voi continua sa fac presiuni prin declaratii pentru ca steguletele galbene sa se transforme in stegulete verzi“, a atentionat seful statului. Avertismentul nu s-a oprit aici, Basescu luand in colimator si o tematica mai veche, cea a grupurilor de interese de la Palatul Victoria. „Voi continua sa veghez ca in jurul Guvernului sa nu se instaleze grupuri de interese care ar putea sa compromita lupta impotriva coruptiei“, a mai spus Basescu, consolandu-l insa pe Tariceanu cu promisiunea acordarii intregului sau sprijin.

La randul sau, premierul si-a arogat meritul eliminarii a doua din cele patru domenii cu risc real pentru aderarea Romaniei, justitia si concurenta. „Prin activitatea sa, guvernul a iesit din zona logicii promisiunilor desarte de acum 10 luni si a intrat in logica actiunilor concrete si a reformelor“, a apreciat Tariceanu. Potrivit acestuia un al treilea factor de risc, cel al securizarii frontierelor, este pe deplin rezolvabil prin renegocierea contractului cu EADS si aplicarea acestuia in scurt timp.

Premierul a mai declarat ca principalele prioritati de actiune viitoare ale Executivului vor consta tocmai in solutionarea celor 7 stegulete rosii continute de raportul Comisiei Europene. In ceea ce priveste cel de-al patrulea element de risc, lupta impotriva coruptiei ambii demnitari au lansat un apel catre judecatori si procurori cerandu-le acestora sa-si faca treaba „deoarece au un cuvant decisiv de spus asupra datei de aderare“. „Voi continua sa exercit presiuni asupra institutiilor statului pentru ca legea sa devina egal aplicabila si celui care fura doua gaini si celui care fura o banca si clubului Steaua sau clubului FC Brasov“, a sustinut Basescu, care a criticat prestatia din ultimele zile a sistemului de justitie, care ar dovedi ca aceasta putere „nu si-a inteles responsabilitatea“. „Cer maxima responsabilitate din partea judecatorilor si procurorilor pentru ca esecul lor ar insemna esecul unei intregi natiuni“ a afirmat Basescu.

PSD traduce raportul fara suflet

PSD a reactionat ieri fata de raportul Comisie Europene cu o interpretare total diferita de cea a Puterii. Potrivit liderilor PSD, raportul arata o inasprire in evaluarea celor doua tari si o crestere a exigentelor Comisiei Europene. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a spus ca „sabia lui Damocles privind riscul de amanare a aderarii va continua sa atarne deasupra Romaniei pana in toamna anului urmator“. El a recunoscut ca exista si elemente pozitive in raport, cum ar fi libertatea de exprimare, reforma justitiei, minoritatile, dar a pus accentul pe „neimpliniri si regresul fata de anul trecut“. Geoana a declarat ca raportul sesizeaza functionarea deficitara a justitiei, dar si a economiei la criteriul de a face fata concurentei pe piata europeana. „Comisia Europena exprima ingrijorare fata de stabilitatea macroeconomica si instabilitatea fiscala. Pe de alta parte, Geoana nu a uitat sa spuna ca integrarea europeana e si copilul PSD, dar nasterea sa la timp atarna de actuala guvernare. Adrian Nastase, prezent la conferinta de presa, a dorit sa arate si el meritele fostei guvernari, afirmand ca daca PSD nu ar fi incheiat negocierile in decembrie 2004, Romania ar fi fost in valul de aderare din 2009. (C.S.)


(689 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Marius Vulpe


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Basescu a citit raportul cu biciul si cu zaharelul pe Tariceanu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.