Advertising.

$editThis$
UCM vrea sa impiedice intrarea UDMR in Parlament
25-11-2004, Silviu ACHIM - Adevărul
Afisari: $hitCount$

Optiunea UDMR pentru o eventuala colaborare postelectorala cu alte partide nu va fi una pe baze doctrinare, intrucat in Uniune convietuiesc mai multe curente, de la cel social-democrat pana la cel crestin-democrat, a declarat, marti seara, la Clubul Roman de Presa, presedintele Marko Bela.


In conditiile in care i se va solicita cooperarea, UDMR va analiza, inainte de toate, programul de guvernare si masura in care in acesta se regasesc optiunile sale specifice: integrarea, descentralizarea, problemele Transilvaniei. Intr-o ordine de preferinte, pe locul intai ar figura PSD, formatiune cu care in cursul unei cooperari de 4 ani UDMR si-a putut realiza deziderate palpabile. Aceasta nu inseamna ca, din capul locului, se inchide poarta pentru un dialog cu Alianta PNL-PD. Marko Bela a declarat ca nu a nominalizat, deocamdata, persoane care ar putea detine portofolii ministeriale ori de secretari de stat in cazul unei participari la actul de guvernare, dar a dat asigurari ca poate oricand oferi titulari pentru orice posturi intr-un viitor cabinet. Presedintele UDMR a adaugat ca stafful Uniunii nu a facut inca nici o recomandare membrilor si simpatizantilor sai pentru votul din turul doi al alegerilor prezidentiale. In mod sigur, o asemenea recomandare va fi insa facuta dupa ce primul tur de scrutin se va fi incheiat. Cu toate acestea, la limita, se poate sugera electoratului udemerist sa voteze astfel dupa cum ii dicteaza constiinta. Marko Bela a spus ca spera ca postura sa de candidat la Presedintia Romaniei sa atraga voturi in plus pentru formatiunea sa, desi experientele similare precedente au aratat ca unii dintre simpatizantii udemeristi au considerat ca votul lor pentru un prezidentiabil maghiar este, practic, un vot pierdut; in consecinta, au preferat sa-l acorde altui candidat. Prezenta sa in cursa prezidentiala a fost considerata insa necesara de catre stafful Uniunii intrucat ar antrena o participare la vot mai ampla a maghiarimii. Marko Bela crede ca prezenta unor lideri ai Uniunii Civice Maghiare pe listele unor partide romanesti este o dovada limpede a duplicitatii acestora: pe de-o parte, se erijeaza in luptatori incrancenati pentru autonomie, pe de alta, doresc sa atraga voturile maghiarimii pentru formatiuni politice care nu sunt de acord cu un asemenea deziderat. Scopul lor este, de fapt, sa impiedice intrarea UDMR in Parlamentul de la Bucuresti.

Silviu ACHIM
Adevărul

Ultimele stiri parlamentare