$hitCount$ afișări
Sondaje efectuate in perioada imediat urmatoare alegerilor locale aratau o ascensiune a Aliantei (care depasea cu citeva procente cota PSD) si a lui Theodor Stolojan, care, practic, egala scorul lui Adrian Nastase. O cercetare de piata (care avea destule intrebari orientate cum trebuie, adica asa cum le dorea comanditarul), facuta la dorinta Cotrocenilor, releva un tablou mai complet asupra modului in care populatia percepea starea de lucruri din tara, diverse institutii ale statului, dar si bolile de care sufereau partidul de guvernamint si, mai ales, unii dintre liderii sai.
A urmat, la initiativa sefului statului (!), dl Ion Iliescu, o intilnire cu Biroul Executiv Central al PSD, tocmai la Cotroceni. O intilnire furtunoasa, unde s-au aruncat vorbe grele si au iesit scintei. Senzatia mea este ca aici poate fi localizat momentul care a declansat un sir de actiuni si masuri a caror finalitate ramine inca necunoscuta. A urmat amenintarea lui Adrian Nastase cu demisia din fruntea PSD. Gestul l-a surprins pina si pe Ion Iliescu, nevoit, pentru prima data, sa faca un pas inapoi in fata mai tinarului sau partener, succesor, competitor s.a. Presedintele partidului determina, printr-o miscare abila, autosuspendarea Delegatiei Permanente si instituirea unui inedit organism politic provizoriu: Biroul de Coordonare. Multi dintre greii PSD se vad, intr-o clipa, trecuti in plan secund, daca nu pe linie moarta. Nastase declanseaza o cursa, aproape nebuna, de oprire a caderii PSD in increderea si preferintele electoratului. Se intilneste cu G. Bush la Washington, cu Putin la Moscova, cu G. Schroeder la Bucuresti. Devanseaza o serie de masuri cu caracter social, efectueaza vizite cum nu facea, fara o gramada (organizata) de oficiali centrali si locali, fara armata de sepepisti, fara surle si trimbite, instituie alegeri preliminare interne, precum si o comisie de integritate morala, pentru desemnarea candidatilor la parlamentare (receptate in diferite moduri si de presa, si de societatea civila, si de opozitie, dar si de pesedistii direct implicati), in incercarea de a primeni rindurile parlamentarilor proprii si de a induce ideea necesitatii unui nou PSD, cu oameni noi, idei noi, principii noi. Aici, insa, intentia (chiar buna fiind) nu se pedepseste la fel cu fapta. Mai e mult pina departe. Dar nici nu se poate aprecia ca lucrurile ar fi incremenite in proiect. Un lucru pare a fi cert: cei ce doresc reformarea PSD (in care unii nu cred, iar eu spun ca e absolut necesara si trebuie sa devina si posibila) nu mai pleaca din partid, ca in 1992 sau 1997. Ramin si isi apara cauza din interior. Si asta e bine!
S int, insa, multe probleme asupra carora pluteste semnul intrebarii. Mi-e greu, de exemplu, sa cred ca Adrian Nastase nu stie din literatura de specialitate ca o mediatizare intensa nu este egala cu o buna mediatizare sau ca o supramediatizare are, cel mai adesea, un efect invers decit cel dorit. Sint mult prea multi consilieri in jurul lui. Unii cu cas la gura in probleme de campanie, altii buni in aspecte tehnice, dar fara finete politica. Citiva stirnesc aproape automat ostilitatea presei.
E la fel de limpede ca daca Adrian Nastase va repeta greseala lui Ion Iliescu din 1996, aceea de a nu inlatura de pe liste persoanele cu imaginea patata sau doar prafuita, nu va putea obtine rivnita forma maxima a PSD la momentul Olimpiadei electorale. Cu nume ca Serban Mihailescu, Dan Matei Agathon, Ovidiu Musetescu, Antonie Iorgovan, ca sa nu amintesc decit pe citiva dintre cei mult prea multi, nu ajungi prea departe. Daca toate filtrele de selectie, impuse in ultima vreme, nu vor fi eficiente si persoane pe fruntea carora scrie: termen de valabilitate politica depasit vor accede “in mod democratic” pe liste, atunci PSD nu va putea pretinde ca modernizarea partidului inseamna oameni noi. De idei noi si principii noi nici vorba nu va mai putea fi.
In sfirsit, e imposibil sa vorbesti despre PSD, fara sa ai in vedere relatiile lui cu dl Ion Iliescu si invitatiile (pe care le-a pretins si in scris!!) de a reveni, dupa terminarea mandatului prezidential, la conducerea PSD si de a candida pe listele PSD pentru un loc in Senat. Doua raspunsuri date asa, peste umar, ale dlui Iliescu descumpanesc pe oricine. Primul raspuns suna asa: “Care e problema?!” si se refera la decizia unor consilieri prezidentiali de a candida pe listele PSD, fara a-si da in prealabil demisia de la Cotroceni. Cum care e problema, dle presedinte?! Pai, este una de a nu incalca legea (iar in cazul candidaturii dumneavoastra, chiar Constitutia) si logica politica elementara. Cum se poate accepta ideea ca un Congres al PSD, tinut pe 27 august 2004, poate decide asupra viitorului unui cetatean care nu este si nu poate fi membru de partid si, totodata, si sef al statului?! Si apoi, cum se poate sa fii, in acelasi timp, si presedinte al tuturor romanilor, echidistant fata de toate partidele politice, si candidat pe listele PSD? Iar principalii dumneavoastra consilieri, asijderea. Exista, in pofida prevederilor Constitutiei, si cetateni romani mai presus de lege?! Al doilea raspuns al dlui Iliescu a fost rostit in legatura cu anuntarea oficiala a candidaturii dlui A. Nastase la presedintia tarii: “E problema lui, nu a mea!” Fara comentarii!
C red totusi ca propunerea opozitiei politice este una fireasca. Daca dl Ion Iliescu doreste sa candideze la Senat, atunci trebuie sa demisioneze din functia de presedinte. Pentru PSD ar fi, poate, de doua ori benefic. Mai intii ca, in acest fel, ar putea face, pe fata si legal, propaganda PSD, aducind aici prestigiul si popularitatea semnificative de care se bucura si azi. Apoi, PSD ar mai cistiga citeva procente pentru ca Nicolae Vacaroiu ar deveni presedinte interimar si, in felul acesta, n-ar mai figura pe listele de candidati.
